Merkel şi Putin, care au discutat duminică la Rio de Janeiro, şi-au exprimat acordul asupra faptului că „discuţii directe trebuie să înceapă cât mai curând posibil între guvernul ucrainean şi separatişti sub forma unei video-conferinţe”, a anunţat purtătorul de cuvânt Steffen Seibert, în acest document.
„În plus, un control eficient asupra frontierei ruso-ucrainene, precum şi un schimb de prizonieri sunt necesare pentru a se atinge în curând obiectivul unei încetări bilaterale a focului”, continuă comunicatul difuzat la Berlin.
Purtătorul de cuvânt a calificat drept „serioasă” situaţia în estul Ucrainei.
Moscova a avertizat Kievul duminică asupra unor posibile „consecinţe ireversibile” după ce căderea unui obuz într-un oraş rusesc de la frontiera cu Ucraina a făcut un mort, calificând acest eveniment drept agresiune din partea Ucrainei.
Kievul a dezminţit orice tir asupra teritoriului rusesc, în timp ce armata ucraineană şi separatiştii proruşi se luptă pentru controlul asupra punctelor de trecere a frontierei.