„Roland Berger Strategy Consultants a fost mandată de un producător auto mondial ce ia în considerare construcţia unei fabrici de asamblare autovehicule urmând a aproviziona mai multe pieţe potenţiale în Africa, Orientul Mijlociu şi Europa…Investiţia vizează activităţile de ştanţare, vopsire, asamblare a caroseriei şi a autovehiculului (şi o parte din piese, dacă va fi necesar) implicând un număr estimat de peste 3.000 de angajaţi direct pentru o capacitate de producţie de aproximativ 300.000 autovehicule pe an. Investiţia ar putea, de asemenea, implica realizare unei linii de producţie de motoare pentru o capacitate de 300.000 de motoare pe an”, se arată în adresa pe care Roland Berger a făcut-o către Ministerul Economiei, obţinută de ECONOMICA.NET.
În fundamentarea deciziei de a investi în România, producătorul auto este interesat de caracteristicile-cheie ale României, precum mediul politic şi economic, nivelul de dezvoltare al infrastructurii şi al industriei auto (alţi producători auto de pe piaţă, furnizori de componente), cadrul legislativ şi mediul de muncă – costuri, flexibilitate, taxarea muncii.
De asemenea, potenţialul investitor cere de la stat „1-2 propuneri de locaţii potenţiale pentru viitoarea fabrică şi argumentarea alegerii (date cheie, prezentare şi poze)”.
Cel mai important, producătorul auto solicită statului să-şi prezinte disponibilitatea de a oferi ajutor în vederea luării deciziei finale de investiţie, „pachete de stimulente specifice ce ar putea fi luate în calcul pentru a sprijini această investiţie”, aşa cum se arată în adresă.
Contactat de ECONOMICA.NET, Daniel Voiculescu, Project Manager la Roland Berger Romania, spune că nu este pregătit să comunice nimic pe acest subiect, orice lămurire suplimentară urmând a fi dată doar după ce clientul final a luat o decizie, orice fel de decizie.