Director în CJ Caraş-Severin, trimis în judecată pentru luare de mită

Procurorii DNA Timişoara l-au trimis în judecată pe Ianăş Roşeţi, director executiv al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat, instituţie publică aflată în cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, acuzat de luare de mită, după ce a cerut bani în schimbul acordării unor contracte din bani publici.
Iulian Tudor
15 iul. 2014, 10:45
Director în CJ Caraş-Severin, trimis în judecată pentru luare de mită

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2011 – iulie 2014, Ianăş Roşeţi a pretins şi primit de la un martor denunţător, pentru 6 contracte încheiate în anii 2011 şi 2012, suma totală de 36.000 lei (aproximativ 8.000 euro), reprezentând 10% din valoarea unor contracte de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă.

Procentul de 10% stabilit de Ianăş Roşeţi a fost comunicat denunţătorului cu ocazia încheierii acordului infracţional în cursul anului 2011 şi avea în vedere sezoanele hibernale ce urmau.

Determinarea acestei valori în sume concrete se făcea cu ocazia fiecărei remiteri, acestea din urmă având loc imediat după momentul efectuării fiecărei plăţi.

Decizia atribuirii acestor lucrări societăţii comerciale administrate de către denunţător a fost luată exclusiv de Ianăş Roşeţi, neexistând nici măcar aparenţa respectării unor proceduri legale de selecţie şi stabilire a câştigătorului contractelor prin care autoritatea publică locală încredinţa lucrările de deszăpezire.

De asemenea, Ianăş Roşeţi a fost cel care a stabilit, în mod unilateral, cu privire la efectuarea fiecărei plăţi către societatea comercială administrată de denunţător.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi Direcţiei Generale Anticorupţie.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Caraş -Severin, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Aici poți vedea LIVE rezultatele de la BEC. Au votat peste 440.000 de români
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Orașul Iacuțk: cea mai scăzută temperatură și viața într-un ger extrem
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy