Sentinţa dată în cazul bărbatului acuzat de dispariţia afaceristului Abel Apostol a fost atacată de ambele familii. Suspectul a fost condamnat la 13 ani de închisoare, însă avocaţii inculpatului invocă lipsa de probe şi cer achitarea.
De cealaltă parte, familia afaceristului dispărut cere ca suspectul Adrian Buleu să fie închis pe viaţă.
Între timp, soţia criminalului face acuzaţii grave şi susţine că familia lui Abel Apostol este implicadă în dispariţia acestuia. Mai mult, Alina Buleu susţine că atât ea, cât şi soţul ei au fost ameninţaţi şi chiar bătuţi.
Adrian Buleu a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru uciderea afaceristului, dar sentinţa nu este definitivă. Revoltată, femeia îi ia apărarea soţului ei şi susţine că familia lui Abel Apostol nu e străină de dispariţia afaceristului, potrivit România TV.
Citeşte şi Ucigaşul omului de afaceri Abel Apostol, condamnat la 13 ani de închisoare
„Nici soţia lui Abel si nici fiul nu sunt străini de dispariţia lui Abel. Ei sunt complici. Sunt declaraţiile lor la dosar în care se contrazic. Convingerea mea este întărită de comportamentul familiei dupa dispariţia lui Abel la fiecare sfârşit de săptămâna a făcut petreceri„, a declarat Alina Buleu.