Descinderile, la care participă peste 100 de poliţişti, au loc în judeţele Argeş şi Ilfov, dar şi în municipiul Bucureşti.
„În dosar (…) sunt vizate două societăţi comerciale şi două persoane, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani şi angajarea a mai mult de cinci persoane fără a avea încheiate contracte individuale de muncă. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, din anul 2011 şi până în prezent, persoanele percheziţionate ar fi omis, în tot sau în parte, evidenţierea în actele contabile ori alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale„, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.
Suspecţii sunt bănuiţi că, în perioada 2011-2014, ar fi angajat aproximativ 100 de persoane fără a încheia contracte individuale de muncă, pentru tăinuirea sursei impozabile de venit în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Prejudiciul creat bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit şi TVA este estimat la peste 350.000 de lei.
CITEŞTE ŞI: Percheziţii la evazionişti cu produse din Turcia. Prejudiciul adus este de 700.000 de euro