„Dacă vor fi înregistrate profituri, cum ar fi toate veniturile monetare, vor fi distribuite statelor membre, care le vor putea folosi pentru a contribui la sustenabilitatea datoriei Greciei”, a afirmat oficialul BCE într-un interviu acordat publicaţiei franceze Liberation.
De asemenea Benoit Coeure a declarat că au fost făcute progrese în rezolvarea crizei datoriilor din zona euro dar este prea devreme ca BCE să-şi reducă vigilenţa. „Statele membre au realizat progrese considerabile în gestionarea crizei şi va veni ziua în care recunoaşterea acestei evoluţii va duce la o atenuare a îngheţului de pe pieţele financiare”, a subliniat oficialul BCE.
Coeure a afirmat că „este exclus” ca BCE să se alătura planului ce prevede ca creditorii privaţi să şteargă 50% din valoarea bondurilor greceşti pe care le deţin. Analiştii estimează că portofoliul de obligaţiuni elene deţinut de BCE se ridică la aproximativ 50 de miliarde de euro.
Şi preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat recent: „Referitor la Grecia, îmi pare rău că nu pot spune nimic privind modul în care vor fi tratate obligaţiunile elene pe care le deţinem”.
Surse anonime au declarat că reprezentanţii BCE nu au o poziţie comună în privinţa contribuţiei BCE la restructurarea datoriei suverane a Greciei, în timp ce creditorii privaţi ai Greciei sunt forţaţi să şteargă 50% din valoarea bondurilor greceşti pe care le deţin.