Castelul de la Lăpuşna, perlă regală şi loc de întrunire a liderilor comunişti din Estul Europei

Castelul Lăpuşna, situat în Munţii Gurghiului la o altitudine de 815 metri, în comuna Ibăneşti, la 70 kilometri de Târgu Mureş, a fost ridicat între anii 1925-1926, însă a fost finalizat şi decorat abia în 1933, şi a aparţinut regilor României Ferdinand şi Carol al II-lea, potrivit Agerpres.

În perioada în care Nicolae Ceauşescu s-a aflat la conducerea statului, Castelul de la Lăpuşna a devenit castel de vânătoare, iar la acesta au poposit nume mari ale politicii internaţionale, cum ar fi Nikita Sergheevici Hruşciov, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1953-1964), Todor Jivkov Hristov, preşedinte al Bulgariei şi lider al Partidului Comunist din Bulgaria (1954-1989) sau Iosip Broz Tito, fostul preşedinte al Iugoslaviei (1953-1980).

Actualii proprietari, care l-au cumpărat în urma privatizării, au păstrat nobleţea regală a castelului, cu o arhitectură autentic românească, incluzându-l şi în circuitul turistic, iar odăile locuite cândva doar de regi, regine, nobili sau de politicieni de rang înalt, pot adăposti acum orice turist interesat.

Faptul că membrii Casei Regale a României se deplasau des la Lăpuşna este demonstrat şi de vizitele efectuate de aceştia la instituţii culturale din Târgu Mureş, iar una dintre ‘urme’ este semnătura Regelui Mihai din data de 26 septembrie 1931, pe când acesta avea doar 10 ani, în Cartea de Aur a Bibliotecii Judeţene Mureş.

Alte articole

Turismul rural, noua modă în România? „Tarifele au început să fie mai mari decât în Spania sau Italia”

România, promovată turistic de influenceri străini. Statul român le va plăti circa 10 milioane de euro

Castelul de la Lăpuşna nu a fost revendicat de familia regală a României, aşa cum s-a întâmplat în cazul Castelului Peleş, Castelului Săvârşin etc. Ulterior, prin anul 2006, Paul Philippe al României a solicitat în instanţă restituirea Castelului regal şi domeniului de la Lăpuşna, în baza Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În anul 2006, Paul Philippe a cerut Judecătoriei Reghin să constate ‘caracterul abuziv al naţionalizării castelului şi domeniului de vânătoare de la Lăpuşna’ şi să anuleze titlurile de proprietate ale reprezentanţilor statului român, care şi l-au însuşit în 1948 şi apoi l-au înstrăinat, prin privatizare, către SC GRAND SA Târgu Mureş.

În acţiunea de revendicare deschisă în 2006 de prinţul Paul se arată că acel castel a aparţinut regelui Carol al II-lea, bunicul său: ‘Aşa cum arată şi actele depuse la dosar, tatăl meu, Mircea Gregorie de Hohenzollern (Lambrino) fiind fiul legitim al acestuia şi succesor în cotă legală de 37,5% (…) În acelaşi timp, Elena Lupescu, în calitate de soţie supravieţuitoare a fostului rege Carol al II-lea, este succesoare cu o cotă legală de 25%. La decesul acesteia, prin testament a fost instituită unica şi universala moştenitoare Monique Urdarianu, de la care subsemnatul am cumpărat drepturile succesorale’, se arată în acţiunea din 2006 a lui Paul Philippe de România.

În 2012, Tribunalul Mureş a respins pretenţiile lui Paul Philippe, însă sentinţa a fost desfiinţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare. Dosarul este acum din nou pe rolul Tribunalului Mureş. Potrivit întâmpinării depuse la dosarul de pe rolul Tribunalului Mureş de către Direcţia Silvică Mureş, contravaloarea pretenţiilor prinţului Paul se ridică la 10.198.929,64 lei, pentru castel şi pentru domeniul de peste 44.000 de metri pătraţi.

Complexul de la Lăpuşna este situat într-un cadru natural de basm, în mijlocul unei păduri de brad, este format dintr-un castel compus din şase corpuri de clădire cu 23 de camere, o casă de vânătoare cu 12 camere şi teren forestier de peste 4 hectare.

Până la finalizarea procesului, firma deţinătoare a Castelului îşi continuă activitatea turistică, însă a stopat orice investiţie din cauza litigiului.

Pentru a-şi asigura apărarea în instanţă, Claudia Pescar, administratorul SC GRAND SA, a spus că a scos din Arhivele Naţionale o serie de documente din care reiese că acest castel nu a fost naţionalizat în 1948 de către statul român, ci a fost pus sub sechestru pentru recuperarea pagubelor produse statului de Regele Carol al II-lea încă din anul 1940.

‘Pentru recuperarea pagubelor provocate statului român de către ex-regele Carol al II-lea, Guvernul României instituie sechestru în cursul anului 1940, mai întâi asupra conturilor bancare, acţiunilor şi tuturor bunurilor mobiliare deţinute de către acesta. Sumele neacoperind decât o mică parte a prejudiciului cauzat, în data de 12 noiembrie 1940 a fost promulgat Decretul Lege 3767/1940 (30 august 1940), publicat în M.O.266/12 noiembrie 1940, prin care s-a dispus punerea sub sechestru, a tuturor bunurilor imobiliare aparţinând fostului Rege Carol a II-lea şi Casei Regale. Prin ‘deciziunile’ nr.158384/13 noiembrie 1940 şi 173231/18 decembrie 1940 au fost numiţi administratori de sechestru pentru toate aceste imobile. În cazul Castelului Lăpuşna, funcţia de administrator sechestru îi revenea lui Popescu Ioan, fost primar al Reghinului. Dar tot în anul 1940, după Dictatul de la Viena, cea mai mare parte din Transilvania, inclusiv Lăpuşna au fost trecute în proprietatea statului ungar (prin ordonanţa 1440/1940), transfer de proprietate evidenţiat în C.F. a Castelului, în data de 24 martie 1941. Astfel, în Arhivele Naţionale ale României şi ale Ungariei se află o succesiune de documente – în mod special corespondenţa între Ministerul Regal Ungar al Apărării Naţionale, administratorul de sechestru al Castelului Lăpuşna şi Guvernul României. Din această corespondenţă reiese faptul că toate demersurile pentru recuperarea dreptului de proprietate de către statul român au fost făcute de către miniştri ai României şi în numele ‘Guvernului Român, ca apărător al intereselor oricărui cetăţean român”, a spus Claudia Pescar, citând documente de arhivă.

Deşi Horthy Miklos, regent al Ungariei până în 1944, a încercat să îl contacteze pe fostul rege Carol pentru a-l determina să îi vândă castelul – după cum reiese din anumite documente – acest lucru nu s-a putut întâmpla, întrucât statul român a dovedit prin Decretul Lege 3767/30.08.1940 sechestrul pus pe acest domeniu.

‘Demersurile Statului Român au continuat prin acţiunea de drept în interes public până în anul 1944 când castelul devine proprietatea Statului Român. Nu putem vorbi însă de o naţionalizare a Castelului în anul 1948, în sens propriu, deoarece, de la fuga ruşinoasă din ţară a regelui Carol al II-lea, din anul 1940, Castelul a fost în proprietatea Statului Maghiar (1940-1944), apoi recuperat de către Statul Român prin acţiune în nume public, fără a se mai pune problema unei exproprieri în anul 1948’, a precizat Claudia Pescar.

Până în anul 1989 Castelul de la Lăpuşna s-a aflat în patrimoniul Oficiului Judeţean de Turism Mureş, prin Legea 15/1990, prin Hotărârea de Guvern 1041/1990 (emisă în baza Legii 15/1990) şi prin Ordinul nr. 154/26.04.1991 emis de Ministerul Comerţului şi Turismului – Castelul Lăpuşna a intrat oficial în patrimoniul social al S.C. GRAND S.A. Târgu Mureş.

Până când instanţele de judecată vor face lumină în acest litigiu, Castelul de la Lăpuşna continuă să fie un adevărat muzeu al istoriei Casei Regale a României şi, în acelaşi timp, un adevărat monument de arhitectură.

Istoria castelului de vânătoare de la Lăpuşna începe în anul 1923, când regele Ferdinand I a intrat în posesia a 4 hectare de pădure şi păşune. Lucrările au început cu defrişarea terenului şi delimitarea proprietăţii, astfel încât perimetrul poienii centrale, privit de sus, reproduce harta României Mari.

‘Construcţia clădirii principale din lemn şi piatra este ridicată după proiectele arhitectului palatului regal – contele Lenui, venit în România pentru restaurarea bisericii Curtea de Argeş. De asemenea s-au construit clădirile anexe, utilizându-se în parte bani publici şi personal local. Pentru lucrările interioare de finisaj au fost angajaţi meşteri renumiţi din Reghin cum ar fi Muller Gustav, Golner Adolf. La aceştia se adaugă Karl Schneidorfer din Reghin care a executat lucrările de tâmplărie. Din anul 1926, după moartea contelui Lenui, cehul Carol Liman devine arhitect al palatului regal, ocupându-se în continuare de construirea castelului de vânătoare până în 1929, când moare şi el. Sub conducerea arhitectului palatului regal Carol Liman, s-au construit şi castelele Peleş, Pelişor, Foişor, Bran şi de aceea se observă o mare similitudine de stil şi concept între acestea şi castelul de vânătoare de la Lăpuşna. Castelul de vânătoare de la Lăpuşna nefiind terminat în timpul vieţii lui Ferdinand I n-a găzduit oaspeţi în acea perioadă. Prinţul Nicolae moşteneşte castelul de vânătoare prin Codicilul Testamentului Regelui Ferdinand, dar în anul 1939 este silit să îl doneze fratelui său, regele Carol al II-lea’, a arătat Claudia Pescar, citând documente de arhivă.

Aceleaşi documente scot la iveală că la castelul de vânătoare de la Lăpuşna Carol al II-lea avea să petreacă o perioadă impusă de Regina Maria, mama sa, pentru ca opinia publică din România ‘să uite de escapadele amoroase avute în dauna obligaţiilor lui de stat’. Potrivit documentelor, aceasta ar fi fost perioada de trei luni de zile în care Carol al II-lea a stat în pavilionul central de la Lăpuşna, împreună cu o tânără aspirantă a curţii regale din România, aflată în suita reginei Maria, care ulterior a fost căsătorită cu şeful gării din Chitila.

‘Arhitectura castelului de la Lăpuşna este asemănătoare cu cea a castelului Peleş, specifică Germaniei, locul de obârşie al familiei regale din România. Lucrările de construcţie la Castelul de vânătoare de la Lăpuşna au fost complet terminate şi s-au putut apoi primi primii oaspeţi abia în anul 1933. Capacitatea lui a fost folosită în fiecare vară, între anii 1933-1940, drept castel de vânătoare de către Carol al II-lea, care locuia aici, în medie, câte 10 zile pe an (…) La castel soseau ca invitaţi membri ai familiei regale, ca regele Alexandru al Iugoslaviei şi regina Mărioara. De asemenea, venea frecvent la Lăpuşna pentru vânătoare şi pescuit renumitul scriitor român Mihail Sadoveanu, cu autorizaţie specială de la rege. Pentru pasiunea lui pentru şah, regele construieşte în sala clubului de la parterul castelului, alături de masa de biliard, o masă pentru şah cu piese simple din lemn. Loc unde, 25 de ani mai târziu, se mai adaugă o masă de lemn, amenajată pentru Elena Ceauşescu să joace cu pucuri din lemn aşa cunoscuta ‘şuba’ (joc de origine rusească, n.r.)’, a arătat Claudia Pescar.

Nomenclatura comunistă venită la putere în România după abdicarea regelui Mihai a preluat şi Castelul de vânătoare de la Lăpuşna, loc unde s-au perindat la partide de vânătoare şefi de state din lume, însoţiţi de liderii comunişti români. Documentele mai relevă un fapt inedit: în timpul vizitelor lui Ceauşescu la Lăpuşna cocoşii erau sacrificaţi pentru a nu perturba cu cântecul lor matinal somnul Elenei Ceauşescu.

În regimul comunist din 1947-1989 au fost aduse o serie de modificări la castelul de vânătoare Lăpuşna, fără însă a schimba ceva din arhitectura complexului. Astfel, ‘s-au luat cele mai draconice măsuri de securitate pentru protejarea liderului comunist’, cum ar fi introducerea unor sisteme de sonerie plasate în toate încăperile din pavilionul central, prin care Ceauşescu putea oricând să alarmeze o trupă de nouă securişti, care erau cantonaţi în pavilionul principal, la etaj, cu bază de supraveghere 24 din 24 de ore.

‘O altă măsură era limitarea informaţiilor, inclusiv între compartimentele securităţii, privind configuraţia încăperilor din Castelul de vânătoare de la Lăpuşna şi realizarea de zone de protejare exterioară, cu trupe de miliţie ce nu aveau voie să intre în perimetrul Castelului. Omul de rând nici nu visa la acea vreme să se poată apropia la mai puţin de 20 de kilometri de castel’, a mai spus Claudia Pescar.

Castelul Lăpuşna este construit din lemn de molid ‘pe care au ştiut exact când să îl taie, cum să îl taie, sunt foarte multe sculpturi care au 90 de ani şi nu au o crăpătură pe ele’, fundaţia e din piatră cioplită adusă din zonă, iar acoperişul este din şindrilă, fiind refăcut în 1968 din lemn de rezonanţă, cioplit manual.

Regele şi Ceauşescu intrau în castel pe intrarea principală, pe o uşă cu vitralii care simbolizează vânătoarea, păstoritul şi obiceiurile din zonă – făcute la Munchen, în 1926. Singurul vitraliu original care lipseşte este cel cu însemnul Case Regale, care se presupune că a fost înlocuit din ordinul lui Nicolae Ceauşescu.

‘Pe aici intrau regele şi Ceauşescu. Ceauşescu când venea cu vânătorii, dar şi regele, au făcut această sobă (înălţată pe nişte picioare) sub care îşi puneau bocancii uzi. Soba dă căldură mare şi până dimineaţa bocancii erau curaţi şi uscaţi. Aici, pe holul principal, avem cerbul împuşcat de Ceauşescu la Tulgheş (Harghita) în 23 septembrie 1966, apoi se intră în sufrageria mare, unde se întâlneau după vânători. Aici a adus Ceauşescu toţi preşedinţii de state din jurul României. Aici totul e din lemn, sunt sculpturi din lemn de 90 de ani şi nu au nicio crăpătură. Sobele de teracotă sunt făcute în atelierele de la Viena şi sunt unicate, iar sticla de la geamuri e făcută manual la Glăjărie, în apropiere, geamurile sunt duble şi pot spune că sunt strămoşul termopanului. În 1926 aici aveau curent, candelabrele sunt originale făcute din fier forjat, la fierar (…) În sufrageria mică se retrăgeau la un ceai, fiecare cameră are sobă de teracotă… Totul în încăperi este original. În 1926 au avut curent, aveau un generator de 17 KW’, ne-a explicat Ioan Farcaş, administratorul Castelului.

Potrivit acestuia, toate cuiele sunt făcute manual, lemnul e prelucrat manual, astfel încât sunt vizibile urmele de rindea, feroneria, zarurile de la uşi – toate au peste 90 de ani şi nu o să facă probleme cel puţin 500 de ani de acum încolo, iar în întreaga clădire există şase teracote unicat. În interior există o sală de jocuri – şah, biliard, şuba, iar din sala de jocuri oaspeţii se puteau retrage în birouri mai mici, unde se juca poker.

La etaj există dormitorul regelui – camera 1 are simbolul coroanei regale, ca de altfel şi camera 2, care era a reginei. În camera regelui şi apoi a lui Ceauşescu, soba e în forma coroanei, sus, pe tavanul de lemn, în fiecare pătrat sunt numeroase picturi, zarurile de la uşi sunt masive. Dormitorul e decorat simplu şi totul ce există aici e original, patul, fotoliile, decorul.

În camera reginei şi a Elenei Ceauşescu, camera nr. 2, soba este de asemenea o valoare, iar sculpturile în molid sunt foarte greu de realizat, pentru că se aşchiază, au tot felul de simboluri şi sunt încadrate de coloane, şi ele foarte greu de sculptat într-un astfel de lemn. Se spune că regina Maria avea probleme cu spatele şi se întindea pe o bancă de lemn lăcuit construită în cameră.

Aproape de curtea Castelului, la circa 300-400 de metri de acesta, există o bisericuţă de lemn cu hramul ‘Sfântul Ierarh Nicolae’, un monument istoric care datează din secolul al XVIII-lea, mai exact din anul 1779. Biserica de lemn a fost cumpărată în 1939 din satul Comori de către regele Carol al II-lea, pentru a servi ca loc de închinăciune pentru familia regală, iar recent pictura acesteia a fost restaurată. Bisericuţa este zidită din lemn de stejar şi molid, bârnele sunt îmbinate în coadă de rândunică, turnul clopotniţă are un foişor înalt, ancadramentul intrării este în formă de gaură de cheie, are un pridvor deschis, susţinut în faţă de 5 stâlpi din lemn. Pardoseala bisericii este din scândură, acoperişul este făcut din şindrilă, iar pictura murală este în stil naiv popular, fiind realizată de Toader Popovici, împreună cu un ucenic. În interior se păstrează aproape în totalitate pictura originală, stranele şi candelabrele vechi, precum şi o colecţie de icoane realizate la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Din 1997, aici funcţionează o mănăstire de călugări proveniţi de la Mănăstirea Pârva-Rebra din judeţul Bistriţa-Năsăud, care impun turiştilor aflaţi la relaxare în creierii Munţilor Gurghiu o serie de reguli de ţinută pentru a putea vizita edificiul.

La Castelul de la Lăpuşna se ajunge pe Drumul Judeţean 153 C, care între Reghin şi Ibăneşti Pădure este foarte bun, însă în afara localităţii circa 10 kilometri până la Lăpuşna este catastrofal, fiind distrus frecvent de firmele de exploatare forestieră care operează în zonă.

În apropierea Castelului Lăpuşna, la Fâncel există unul dintre cele mai bune fonduri de vânătoare din ţară, aici fiind împuşcaţi cei mai valoroşi cerbi din România. În 2003, un cetăţean german a reuşit să împuşte în zona Fâncel, în Munţii Gurghiului, un cerb al cărui trofeu a fost evaluat la 263,5 puncte, prin care a doborât recordul naţional deţinut de Nicolae Ceauşescu, din 1980, care a împuşcat, la Soveja, în judeţul Vrancea, un cerb al cărui trofeu a fost evaluat cu 261,25 puncte de Comisia Internaţională Chasse. Judeţul Mureş mai deţine şi locul III la nivel naţional, cu un trofeu evaluat la 255,95 puncte, provenit tot din zona Fâncel. Acest domeniu de vânătoare este des frecventat de personalităţi din întreaga lume, iar în zona Lăpuşna deţine o cabană de vânătoare şi prinţul Dimitrie Sturdza.

Până la Castelul de la Lăpuşna, Valea Gurghiului oferă nenumărate posibilităţi turistice, una dintre acestea fiind în Cetatea Gurghiului din comuna cu acelaşi nume, ale cărei ruine sunt vizibile. Cetatea Gurghiului a fost construită în Evul Mediu pe ruinele unui castru roman, care a fost inclusiv reşedinţă a unor principi ai Transilvaniei. Cetatea a fost distrusă în asediul din 1708 de către comandantul militar habsburgic de origine ruso-franceză Jean-Louis de Bussy-Rabutin, iar Castelul feudal Bornemisza de la poalele acesteia a fost construit din pietrele provenite din cetatea pusă la pământ.

CITEŞTE ŞI: O cunoscută CETATE din ROMÂNIA, în TOP TREI cele mai frumoase castele din LUME