Familia lui Bercea Mondial, din nou în faţa judecătorilor. Decizia privind arestul, amânată pentru vineri

Noi audieri în cazul de şantaj în care este implicat fratele preşedintelui au avut loc joi, la Tribunalul Constanţa. Izaura, fiica lui Bercea Mondial, soţul ei, Marius Constantin, dar şi un frate al femeii au ajuns la Tribunalul Constanţa pentru  da declaraţii în legătură cu banii pe care i-ar fi primit Mircea Băsescu. Ei au cerut ridicarea măsurilor arestului preventiv şi controlului judiciar. Hotărârea a fost amânată pentru vineri.
Romania TV
17 iul. 2014, 07:11
Familia lui Bercea Mondial, din nou în faţa judecătorilor. Decizia privind arestul, amânată pentru vineri

Izaura Anghel a fost citată, joi, la Tribunalul Constanţa pentru a fi audiată în procesul privind şantajul exercitat asupra lui Mircea Băsescu.

La sosirea la tribunal, Izaura a spus din nou că ea şi familia ei nu au nicio vină în toată această poveste şi că nu au intenţionat nicio secundă să-l şantajeze pe Mircea Băsescu, cel care i-a botezat fetiţa, ci doar să-şi recupereze banii daţi pentru ca tatăl ei, interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, să fie eliberat din închisoare, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

„E rău să fii pe drumuri toată ziua, dar ne-a pus Mircea pe drumuri. Nu ne aşteptam la aşa cva, pentru că noi nu am vrut să-l şantajm. Noi am mers doar să ne cerem banii înapoi. El l-a trimis pe Marian Căpăţână la noi să ne ajute. Avem încredere în justiţie şi sperăm că va fi o decizie favorabilă”, a spus Izaura Anghel.

Fiica lui Bercea spune că acuzaţiile avocatului lui Mircea Băsescu privind autenticitatea înregistrărilor folosite ca probe de DNA sunt nefondate. „DNA a făcut expertiza. Dacă DNA minte… Eu tot ce am avut cu Mircea Băsescu am dat, nu mai am nimic. Înregistrările au fost la sora mea şi la mătuşa mea. La Mircea Băsescu trebuia percheziţii, să se caute banii care s-au luat”, a spus Izaura.

La instanţă a fost adusi şi soţul Izaurei, Marius Constantin, arestat pentru şantaj, dar şi un fiu al lui Bercea Mondial.

La plecarea de la Tribunalul Constanţa, Izaura Anghel a declarat că la dosar nu există nicio probă care să susţină şantajul de care sunt acuzaţi ea, soţul ei şi fratele ei. „Procuroarea nu are nicio probă la dosar şi îl ţine pe bărbatul meu nevinovat. Nu a arătat nicio probă, doar spune că să menţine starea de arest. Nu au dat soluţia. Noi toate filmurile pe care le-am avut cu Mircea Băsescu le-am dat. Zice că există dovezi că Mircea Băsescu a fost ameninţat cu darea în vileag. Păi ce înseamnă? Că i-am sus că mă duc la DNA înseamnă dare în vileag? M-am adresat statului, nu l-am ameninţat că te omor, că te tai, că te fac. Iar dacă am făcut aşa ceva şi are probe împotriva mea, să mă arestează, ce mai aşteaptă?”, a spus Izaura la ieşirea de la instanţă.

Fiica lui Bercea Mondial spune că Mircea Băsescu i-a spus că i-ar fi dat 200.000 de euro Laurei Codruţa Kovesi „ca să ia dosarul de la Slatina să pleacă cu el la Craiova”, dar că înregistrarea acelei discuţii a dispărut de la dosar.

Izaura Anghel spune că tot Mircea Băsescu i-a spus că 300.000 de euro ar fi ajuns la Traian Băsescu, dar tocmai această înregistrare a fost pierdutp: „Au fost înregistrări făcute de noi, dar nu mai există din greşelile noastre. Era pe înregistrare când spunea el că au ajuns la frate-su 300 de mii de euro. Am pierdut înregistrările noi, nu anchetatorii”.

Judecătorii vor decide abia mâine dacă acceptă cererile copiilor şi ginerelui lui Bercea Mondial.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Orașul important din UE care a devenit plin de șerpi și șobolani. E vizitat de foarte mulți români
Capital.ro
Un milion de români pot fi chemați în armată. Bărbații cu vârste între 20 și 35 de ani sunt obligați
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
Șeful Casei de Pensii face un anunț IMPORTANT. Promisiunile încep să curgă de anul viitor!
Adevarul
Cine sunt cei doi britanici condamnați la închisoare după ce au atacat mașina unor români în Hull. Dezvăluiri incendiare din sala de judecată
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Cum ne detectează țânțarii mirosul. Descoperirile specialiștilor
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
Ea e Cătălina Iacob, tânăra care a murit în Brâna Aeriană din Munţii Bucegi. Iubea traseele montane şi urşii
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Valabilitatea permisului de conducere va fi redusă! Anunț pentru cei care au categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Lacul Comana, afectat grav de secetă: Efectele schimbărilor climatice sunt tot mai vizibile
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...