Boardul executiv al FMI este responsabil cu activităţile de zi cu zi ale Fondului şi este compus din 24 de directori, numiţi sau aleşi de statele membre, plus directorul general al instituţiei, care ocupă şi postul de preşedinte al boardului executiv, potrivit Agerpres.
Numirea lui Ibrahim Canakci în boardul executiv al FMI vine după recentele reforme aduse managementului Fondului pentru a reflecta influenţa crescută a economiilor emergente.
„Pentru prima dată în istoria sa, Turcia a obţinut dreptul de a participa direct în boardul executiv al FMI”, potrivit unui comunicat al vicepremierului turc, Ali Babacan, considerat un aliat al lui Ibrahim Canakci.
Numit în poziţia de top la Trezoreria turcă în luna mai 2003, sub mandatul lui Ibrahim Canakci datoria guvernamentală a Turciei a scăzut de la 74% din PIB la 36% din PIB.
De-a lungul timpului, Ibrahim Canakci şi-a construit o reputaţie de ancoră de stabilitate în rândul investitorilor, ceea ce a ajutat la creşterea credibilităţii internaţionale a Turciei.