Observatorii OSCE au ajuns la locul catastrofei aeriene din Ucraina

AVION DOBORÂT ÎN UCRAINA. OSCE a anunţat vineri că 30 de membri din echipa sa de observatori trimisă în Ucraina au sosit la locul prăbuşirii cu o zi în urmă a unui Boeing 777 malaezian, care a fost cel mai probabil doborât de o rachetă în timp ce survola spaţiul aerian din regiunea Doneţk, unde au loc confruntări armate între trupele ucrainene şi separatiştii rusofoni, relatează agenţia Reuters, potrivit Agerpres.
Romania TV
18 iul. 2014, 15:49
Observatorii OSCE au ajuns la locul catastrofei aeriene din Ucraina

AVION DOBORÂT ÎN UCRAINA. Observatorii OSCE sunt primii oficiali care ajung la locul catastrofei, reprezentanţii guvernului de la Kiev nefiind acceptaţi de separatiştii care controlează zona. Totuşi, un lider al insurgenţilor, Serghei Kavtaradze, a declarat prin telefon agenţiei Reuters că vineri au sosit la Doneţk patru experţi ucraineni însoţiţi de o echipă auxiliară compusă din 17 membri, iar aceştia vor ajunge în curând în zona accidentului.

O FAMILIE ÎNTREAGĂ a pierit în tragedia din Ucraina: Soţii Essers şi copiii lor mergeau să exploreze jungla

Controlul acestei zone de către rebeli a făcut până în prezent imposibilă demararea investigaţiei la faţa locului, demersul cel mai important fiind recuperarea celor două cutii negre. Conform mai multor surse, una dintre aceste cutii se află deja în mâinile separatiştilor, care şi-au exprimat intenţia de o preda Moscovei, dar ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a precizat că Rusia nu va prelua înregistrările.

Conform surselor locale, până în prezent au fost recuperate 182 din cele 298 de cadavre ale pasagerilor avionului ce zbura joi pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur. ‘Primul ministru’ al autoproclamatei Republici Populare Doneţk, Alexandr Borodai, s-a declarat dispus să transfere corpurile neînsufleţite către oraşul Harkov, aflat sub autoritatea guvernului de la Kiev, întrucât la Doneţk nu există suficiente camere frigorifice pentru a le păstra.

AVION PRĂBUŞIT UCRAINA. Cum arată ARMA cu care a fost doborât avionul malaezian FOTO şi VIDEO

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 19 aprilie 2025. Taurul are parte de o surpriză
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Pensionarii care sunt obligați să dea banii înpoi. Mulți greșesc și rămân fără venituri
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI