Cum a protejat Sorin Blejnar gruparea de evaziune condusă de Radu Nemeş

Gruparea infracţională condusă de soţii Radu şi Diana Nemeş a beneficiat de protecţie din partea unor funcţionari cu putere de decizie din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, printre care se află şi Sorin Blejnar, transmite Agerpres.
Filip Stan
18 iul. 2014, 17:12
Cum a protejat Sorin Blejnar gruparea de evaziune condusă de Radu Nemeş

În rechizitoriul DNA prin care fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar a fost trimis recent în judecată, procurorii detaliază modul în care Blejnar şi alţi înalţi funcţionari au protejat gruparea lui Nemeş.

‘Blejnar Sorin, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Comăniţă Viorel, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, şi Secăreanu Florin, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au sprijinit activitatea grupului, garantându-i protecţia în virtutea funcţiilor pe care le deţineau. Inculpaţii cunoşteau activitatea grupării şi au participat în mod repetat la întâlniri cu liderii acesteia, însă nu şi-au exercitat atribuţiile pentru a stopa fraudarea bugetului, folosind în schimb informaţiile pe care le deţineau şi poziţia pe care o aveau pentru a sprijini funcţionarea mecanismului evazionist’, se arată în rechizitoriul DNA.

Procurorii mai spun că Blejnar şi Comăniţă au primit sesizări oficiale conţinând date concrete cu privire la activităţile evazioniste desfăşurate de Radu Nemeş şi firma controlată de acesta, Excella Grup Real SRL, însă ei şi-au exercitat atribuţiile de coordonare a acţiunilor de control într-o modalitate care să asigure funcţionarea în continuare a mecanismului evazionist, prin exploatarea vulnerabilităţilor sistemului vamal.

Astfel, în luna iunie 2009, lui Blejnar i-a fost transmisă o notă a Curţii de Conturi, în care era descrisă pe larg modalitatea de fraudare a bugetului de stat prin tranzacţiile cu produse energetice comercializate de antrepozitele fiscale şi era indicată activitatea desfăşurată de mai multe societăţi, printre care SC Excella Real Grup SRL, firmă administrată de Radu Nemeş.

Sorin Blejnar nu a efectuat verificările indicate cu privire la Excella Grup Real SRL şi a transmis un răspuns Curţii de Conturi în care a invocat imposibilitatea efectuării acestor verificări, cu motivarea că o inspecţie fiscală iniţiată la 26 martie 2009 de DRAOV Constanţa fusese suspendată la data de 6 aprilie 2009, din cauza unor cercetări efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

De asemenea, inspecţia menţionată nu a mai fost reluată până la sfârşitul anului 2012, sub pretextul că documentele contabile ale SC Excella Grup Real SRL au fost ridicate de organele de urmărire penală, deşi verificările solicitate de Curtea de Conturi se refereau la împrejurări de fapt şi la activitatea celorlalte societăţi implicate pe circuit, astfel încât nu erau influenţate de cercetările penale.

Totodată, din înscrisurile obţinute de la autorităţile judiciare americane în urma percheziţiei efectuate de FBI la domiciliul lui Radu Nemeş, rezultă că acesta a efectuat demersurile necesare pentru a-i cumpăra lui Viorel Comăniţă printr-un intermediar un bilet de avion pentru o deplasare în Las Vegas în intervalul 25 – 27 noiembrie 2013 (vol. 67, f. 125), iar într-o perioadă apropiată s-a deplasat în aceeaşi localitate.

Florin Secăreanu, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi fost şef al Serviciului Constanţa din cadrul acestei structuri, a sprijinit grupul organizat prin divulgarea permanentă de informaţii, fie lui Radu Nemeş, fie lui Mihai Buliga, cu scopul de a evita deconspirarea activităţii grupării.

Pe 3 iulie, fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat, împreună cu soţii Radu şi Diana Nemeş, de complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat, prejudiciul fiind de 56 milioane euro.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Viorel Comăniţă, la data faptelor director la Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV) şi vicepreşedinte al ANAF; Florin Dan Secăreanu, ofiţer de poliţie în cadrul MAI – Direcţia Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI).

Procurorii susţin că, în perioada 2011 – 2012, Radu şi Diana Nemeş au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare.

Grupul a fost sprijinit în diferite modalităţi de Codruţ Marta şi Sorin Blejnar.

Radu şi Diana Nemeş, George Guliu, precum şi SC Excella Real Grup SRL au ascuns sursa impozabilă corespunzătoare activităţilor reale pe care le desfăşura societatea, au înregistrat în contabilitate şi în declaraţiile fiscale cheltuieli fictive referitoare la achiziţii de ţiţei şi au omis înregistrarea operaţiunilor de comercializare a motorinei, în scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 242.642.205 lei (aproximativ 56 milioane euro).

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Singura țară din UE în care prețul caselor a scăzut. În România a avut o creștere abruptă, printre cele mai mari din Europa
Capital.ro
România a pierdut un cântăreț uriaș. Ne-a lăsat comori pe note muzicale. A cântat pentru toți și a murit în tăcere
Playtech.ro
Concediu de creștere copil. Cum poţi fi sancţionat de stat pentru acest ajutor primit
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Recalcularea pensiilor aduce bani. Cine încasează venituri mai mari
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți