Pasagerii pot schimba sau anula, până joi, un bilet rezervat pentru zborurile până la 31 decembrie, a anunţat compania aeriană malaeziană, potrivit Agerpres.
„În ceea ce priveşte zborul MH17, Malaysia Airlines nu va reţine bani pasagerilor care doresc să-şi schimbe destinaţia. Pasagerii care doresc să-şi amâne sau să-şi anuleze biletul vor primi banii îanpoi, inclusiv cei care au cumpărat bilete nerambursabile”, informează compania într-un comunicat.
Zborul MH17 pe direcţia Amsterdam-Kuala Lumpur, care avea la bord 298 de persoane, s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei, doborât cel mai probabil de o rachetă sol-aer într-o zonă în care se înfruntă separatişii proruşi şi trupele fidele Kievului.
La 8 martie, un alt avion al Malaysia Airlines, tot un Boeing 777, a dispărut pe când se deplasa de la Kuala Lumpur la Beijing, cu 239 de persoane la bord.
Resturile avionului nu au fost găsite, în ciuda căutărilor extinse, dar experţii, care se bazează pe date furnizate de sateliţi, estimează că acesta s-a scufundat în sudul Oceanului Indian.
Compania a indicat în mai că dispariţia MH370 a avut un „efect dramatic” asupra rezultatelor financiare din primul trimestru. Anulările multiple de bilete au agravat pierderile companiei naţionale publice, aflată în deficit de mai mulţi ani.
Numai în primul trimestru al lui 2014, pierderile s-au cifrat la circa 137 milioane de dolari, al cincilea trimestru consecutiv de deficit. Pierderile totale ale companiei din ultimii trei ani se ridică la 1,3 miliarde de dolari, notează France Presse.
CITEŞTE ŞI AVION DOBORÂT UCRAINA. INTERVIU SFÂŞIETOR cu sora şi tatăl românului ucis în tragedie VIDEO