Un bărbat aflat la pescuit a fost accidentat grav de Mocăniţă

Un bărbat a fost accidentat grav de trenul 'Mocăniţa', în timp ce se afla la pescuit, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.
Iulian Tudor
21 iul. 2014, 09:51
Un bărbat aflat la pescuit a fost accidentat grav de Mocăniţă

„R. Elena a sesizat că soţul ei a fost acroşat de către scara unui vagon al mocăniţei. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că duminică noaptea, în jurul orei 02.00, R. Viorel, însoţit de către alte două persoane, a plecat la pescuit la o baltă situată în imediata apropiere a căii ferate. La un moment dat, din cauza trecerii Mocăniţei prin punctul în care cele trei persoane se aflau la pescuit, aceştia s-au ferit pentru a nu fi loviţi, însă R. Viorel s-a ridicat mai repede în picioare, fiind acroşat de scara ultimului vagon al mocăniţei. Bărbatul s-a deplasat la locuinţa sa imediat după producerea evenimentului, iar câteva ore mai târziu a solicitat intervenţia unui echipaj al Ambulanţei pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a precizat Teodorescu, potrivit Agerpres.

Bărbatului i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut deschis, plagă occipitală contuză cu hematom epicranian.

Trenul Mocăniţa implicat în accident este printre ultimele care mai circulă în sudul României, acesta transportând calcar din Munţii Căpăţânii în zona industrială a municipiului Râmnicu Vâlcea.

Spynews
Anca Țurcașiu, ipostaze romantice în brațele iubitului! Actrița se declară fericită și iubită: "Am lângă mine un om drag..." / FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin, apariție spectaculoasă în costum de baie! Are o siluetă impecabilă, la 49 de ani
Fanatik.ro
Singurele 3 zodii care sunt protejate de astre în lunile septembrie și octombrie. Răsturnări spectaculoase de situații pentru Berbeci
Capital.ro
Se schimbă banii. România e obligată să treacă la Euro: Strângeți cureaua!
Playtech.ro
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Alain Delon în viață. Te fac să PLÂNGI, cutremurător
DailyBusiness
SE DAU BANI DE LA STAT! Cine primește 3.000 de lei
Adevarul
Vladimir Putin nu poate răspunde rapid la invazia Ucrainei. De câți soldați are nevoie pentru a-i scoate pe ucraineni din Kursk?
Spynews
Unde e înmormântat tatăl lui Silviu Prigoană! Bărbatul își doarme somnul de veci lângă fiul afaceristului și al Adrianei Bahmuțeanu, decedat în urmă cu 15 ani
Spynews
Un iaht de lux s-a scufundat din cauza unei furtuni puternice, în Mediterană. O persoană a murit și alte șase sunt date dispărute
Evz.ro
Schimbare de proporții la X Factor. O mare vedetă revine pe sticlă
Ego.ro
Anunțul a foct făcut ACUM de Antenă! Ce se întâmplă cu Mirela Vaida
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
wowbiz.ro
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Cancan.ro
BREAKING | Ciclista de la Jocurile Olimpice a fost găsită moartă în casă
Playsport.ro
Cum a fost surprins Rică Răducanu la terasa pe care o are la Neptun. Celui care l-a filmat nu i-a venit să creadă
kanald.ro
Întârzieri masive la CFR! Calvarul la care au fost supuși călătorii care au revenit din vacanța de pe litoralul românesc
Capital.ro
Vladimir Putin vrea să facă pace. A anunțat personal: Am fi foarte fericiţi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Românca și-a părăsit soțul în America și se iubește cu un milionar celebru!
stirilekanald.ro
Urlete de durere la înmormântarea Robertei, polițista moartă la 21 de ani! Detalii șocante
substantial.ro
Președintele Macron a acceptat demisia guvernului condus de Gabriel Attal
MediaFlux
Kamala Harris a făcut PASUL DECISIV. Donald Trump NU mai are ÎNCOTRO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...