Extratereştrii, căutaţi prin examinarea poluării altor planete

Examinarea eventualelor urme de poluare pe planetele îndepărtate ar putea permite găsirea unor urme de viaţă sau chiar a unor extratereştri, estimează un studiu publicat miercuri şi citat de AFP, potrivit Agerpres.
Alexandra Ilie
24 iul. 2014, 06:00
Extratereştrii, căutaţi prin examinarea poluării altor planete

În anumite condiţii, astronomii ar putea astfel să reuşească să detecteze în deceniul următor prezenţa unor societăţi extraterestre industrializate, estimează un studiu al Centrului de astrofizică Harvard-Smithsonian.

Oamenii de ştiinţă pot deja să studieze atmosferele planetelor din afara sistemului nostru solar pentru a detecta acolo prezenţa oxigenului şi a metanului, care pot fi produse de forme de viaţă inteligente sau de microbi.

Dar o civilizaţie extraterestră poate emite şi alte gaze, ca de exemplu clorofluorocarboni (CFC), cum facem noi pe Terra, adaugă studiul.

Astronomii ar putea fi în măsură să detecteze prezenţa unor astfel de gaze pe planete îndepărtate datorită viitorului telescop spaţial James Webb, pe care NASA prevede să-l lanseze în 2018, proiect al cărui cost total se ridică la 8,7 miliarde de dolari.

Acest telescop va fi de 10 până la 100 de ori mai puternic decât predecesorul său Hubble, potrivit agenţiei spaţiale americane.

Totuşi, există limite până la care acest puternic aparat va putea vedea. Astfel, va trebui – de exemplu – să existe niveluri CFC de zece ori mai importante decât cele de pe Pământ pentru ca telescopul să le poată detecta.

Altă condiţie: va trebui ca planetele observate să fie pe orbită în jurul unui tip special de stea (pitice albe).

Autorii studiului notează că această metodă de cercetare ar putea permite să fie găsite forme de viaţă inteligente, dar ar putea şi să descopere urme ale unor civilizaţii extraterestre care s-au autodistrus.

Unele substanţe poluante pot rămâne în atmosfera terestră 50.000 de ani, pe când altele dispar după 10 ani. Absenţa acestora din urmă ar sugera o sursă de viaţă dispărută.

‘Se poate specula pe faptul că extratereştrii au fost înţelepţi şi au reuşit să trăiască curat. Dar într-un scenariu mai întunecat, am putea descoperi lucruri care ar fi un apel la ordine în faţa pericolelor pe care le reprezintă faptul de a nu fi nişte ocupanţi rezonabili ai propriei noastre palnete’, conchide Avi Loeb, unul dintre coautorii acestei cercetări.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Cine deține, de fapt, lanțul de farmacii Tei din București. Puțini români știu cine se află în spatele mega-afacerii
Capital.ro
Se schimbă buletinele. Tot ce e emis înainte de 1 ianuarie 2024 nu se mai folosește
Playtech.ro
„E prima oară când dau Like la un WC”. Un bărbat și-a făcut toaletă în fundul curții, apoi a...
DailyBusiness
Vestea cea mare pentru toamna 2024. Apare un nou tip de program „Rabla” pentru români
Adevarul
Valoarea de la care o casă sau o maşină devine bun de lux şi se plăteşte impozit în plus. Data limită pentru Formularul 216
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Fără aparate de condiționat pe fațadele clădirilor. Legea, în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy șefă de federație a recunoscut, la 49 de ani, compromisurile și sacrificiile pe care le face pentru a arăta așa
wowbiz.ro
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut ascuns faptul că este tată
Cancan.ro
Pensie de 100.000 de lei pe lună după recalculare. Ce meserie a avut românul care o încasează
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Sebastian, de la „Casa iubirii”, în lacrimi după cearta cu Roberta: „Nu mă simt bine, îmi este rău!”
Capital.ro
Este interzisă instalarea aparatelor de aer condiționat pe fațadele clădirilor! Se dau amenzi usturătoare.
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
stirilekanald.ro
Șocant de ce a murit de fapt Sorin Nazîru, la 16 ani! 'Paracetamol și apă rece puteam să-i dau și eu'
substantial.ro
Cercetătorul Vincent Lyne dezvăluie posibila locație a epavei zborului MH370
MediaFlux
CEA MAI MARE PENSIE după recalculare. O primește o persoană care a lucrat DOAR 18 ANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...