Închisori secrete ale CIA: CEDO condamnă Polonia pentru „complicitate”

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat joi Polonia pentru implicarea sa în programul închisorilor secrete ale CIA privind presupuşi terorişti, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Alina Costache
24 iul. 2014, 09:06
Închisori secrete ale CIA: CEDO condamnă Polonia pentru

Varşovia a fost condamnată pentru rolul său în torturile suferite pe teritoriul polonez, în 2002-2003, de un palestinian şi un saudit, înainte ca aceştia să fie transferaţi la baza americană Guantanamo (Cuba), unde ei sunt încă deţinuţi, precizează sursa citată.

‘Polonia a cooperat la pregătirea şi la punerea în aplicare a operaţiunilor de predare, de detenţie secretă şi de interogare duse de CIA pe teritoriul său şi ar fi trebuit să ştie că, permiţând CIA să reţină astfel de persoane pe teritoriul său, le expune la un risc major de a fi supuse la tratament contrar Convenţiei’ europene pentru drepturile omului, au apreciat în unanimitate judecătorii europeni.

Curtea de la Strasbourg a fost sesizată de avocaţii palestinianului Abu Zubaydah, de 43 de ani, şi sauditului Abd al-Rahim al-Nashiri, de 49 de ani. Aceştia au pledat că autorităţile de la Varşovia, ‘în totală cunoştinţă de cauză şi în mod deliberat’, au autorizat CIA să-i deţină pe cei doi în secret, timp de mai multe luni în 2002-2003, în Polonia, unde clienţii lor au fost torturaţi, în special prin tehnica ‘simulării înecului’.

CEDO a decis în acest caz ca Polonia să plătească pentru fiecare din cei doi reclamanţi 100.000 euro, cu titlu de daune morale.

Decizia nu este definitivă, autorităţile de la Varşovia având la dispoziţie trei luni pentru a cere o nouă examinare a dosarului în Marea Cameră a CEDO.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Câți bani câștigi, de fapt, dacă pui 1000 de lei într-un depozit bancar pentru 1 an de zile. Ofertele Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen pentru clienți și nu numai
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Cum scapi de cel mai urât miros. Soluția este ieftină și o ai în bucătărie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Trebuie să plătească până pe 30 septembrie. S-a dat ordin în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Viktor Orban Critică Mandatul Ursulei von der Leyen și Denunță Lideri UE
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'