Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Alexandru Dunca, a dispus joi închiderea unei terase-restaurant din zona de esplanadă a Cazinoului din Mamaia, în urma deficienţelor constatate în cadrul unei acţiuni de control.
În cursul verificării stocului de produse alimentare şi materie primă din camera frigorifică a restaurantului Terasa cu Flori, inspectorii ANPC au descoperit şprot afumat ce era congelat, cantităţi de peşte fără elemente de identificare, creveţi şi midii expirate din data de 27 iunie, ton şi parmezan expuse la temperaturi de 30 de grade Celsius şi frigărui de pui congelate.
Cântarele unităţii de alimentaţie publică nu aveau efectuată verificarea metrologică, iar controlul a evidenţiat faptul că, deşi meniul afişat prezenta cotletul de porc cu o greutate netă de 200 de grame, acestea cântăreau, crude, 180 de grame, cea ce înseamnă că, prin preparare termică, mai pierdeau alte 50 de grame.
Inspectorii ANPC au întocmit un proces verbal prin care a fost dispusă închiderea unităţii până la remedierea deficienţelor constatate, administratorul fiind notificat că poate fi sancţionat cu o amendă de până la 60.000 de lei.