Război în Gaza. Angajaţi ONU, ucişi într-un atac asupra unei şcoli. Cel puţin 15 morţi

Angajaţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite au fost omorâţi în timpul unui atac care a avut loc împotriva unei şcoli ONU din Gaza, a anunţat joi secretarul general al Organizaţiei, Ban Ki-moon.
Iulian Tudor
24 iul. 2014, 17:31
Război în Gaza. Angajaţi ONU, ucişi într-un atac asupra unei şcoli. Cel puţin 15 morţi

Cel puţin 15 persoane au fost ucise joi, în timpul unui atac israelian care a avut loc asupra unei şcoli ONU din Fâşia Gaza.

Sunt numeroşi morţi, femei, copii şi angajaţi ONU„, a confirmat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. El s-a declarat consternat de cele întâmplate, adăugând că nu sunt foarte clare circumstanţele în care s-a produs acest atac.

Armata israeliană a promis declanşarea unei anchete, dar nu exclude posibilitatea ca racheta să fi fost trasă de combatanţii mişcării islamiste Hamas.

Purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq, a subliniat că ONU se străduieşte să stabilească numărul exact al victimelor. „Nu ştim cine a atacat localurile şcolii„, a afirmat el.

Un grup de 15 palestinieni care se refugiaseră într-o şcoală a ONU în Fâşia Gaza au fost ucişi joi după-amiază de un tir israelian, aceasta fiind o nouă tragedie ce umbreşte eforturile diplomatice vizând ajungerea la o încetare a focului.

Echipele locale de salvare au stabilit un bilanţ de 15 morţi într-o şcoală a Agenţiei ONU de Ajutor pentru Refugiaţii Palestinieni (UNRWA) la Beit Hanoun, în nordul enclavei palestiniene, unde se adăposteau persoane strămutate din cauza luptelor.

Armata israeliană a promis să întreprindă o anchetă privind drama respectivă, afirmând că nu exclude posibilitatea de a fi vorba de o rachetă trasă de combatanţi ai mişcării islamiste Hamas.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum poți să scapi de apa la PET, nu o să mai mergi niciodată la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrefour sau Mega Image. E ireal ce au început să facă mai mulți români. „Este chiar mai bună decât cea din magazin”
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Câți câini sau pisici ai voie să ții într-un apartament. Legea e clară, dar puțini o cunosc
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Stare de alertă în România. Vine viitura
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație