Germanii, francezii şi britanicii NU VOR ADERAREA Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei la UE

Majoritatea locuitorilor Germaniei şi circa jumătate dintre locuitorii Marii Britanii şi Franţei au o atitudine negativă faţă de perspectiva aderării Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei la Uniunea Europeană (UE), demonstrează rezultatele unui sondaj realizat de ICM Research, informează RIA Novosti, citată de Agerpres.
Romania TV
25 iul. 2014, 14:15
Germanii, francezii şi britanicii NU VOR ADERAREA Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei la UE

Sondajul, desfăşurat în trei ţări importante ale UE – Germania, Franţa şi Marea Britanie – atestă că locuitorii acestor ţări sunt în majoritate sceptici în ceea ce priveşte oportunitatea acceptării Republicii Moldova, Georgiei şi Ucrainei în UE. În special germanii nu sunt pregătiţi pentru extinderea UE: doar 1% au declarat că ‘susţin’ aderarea de noi membri, alţi 21% au declarat că ‘mai degrabă susţin’ o astfel de decizie, în timp ce 71% au răspuns negativ.

Rezultatele sondajului realizat printre francezi şi britanici au arătat că în aceste ţări mai multe persoane au atitudini optimiste în ceea ce priveşte extinderea UE: în ambele ţări ‘pentru’ s-au pronunţat 38%, însă 47% dintre francezi şi 45% dintre britanici nu susţin perspectiva integrării europene a fostelor republici sovietice.

Un anumit număr de respondenţi nu a putut să-şi precizeze poziţia: 6% în Germania, 15% în Franţa şi 17% în Marea Britanie.

Citeşte şi PRAGMATISM: Republica Moldova vrea să fie şi în UE, şi în CSI ca să-şi vândă produsele peste hotare

În acelaşi timp, rezultatele sondajului au dezvăluit că în Marea Britanie principalii susţinători ai extinderii UE sunt tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani, 53% dintre ei răspunzând ‘da’. În schimb, britanicii mai în vârstă de 65 de ani s-au dovedit conservatori: 62% dintre ei nu ar dori ca în UE să apară ţări noi.

La fel ca în Marea Britanie, tinerii de 16-24 de ani din Franţa susţin în marea lor majoritate aderarea de noi membri la UE – 55% au exprimat o poziţie favorabilă. Totodată, francezii de peste 55 de ani s-au pronunţat în proporţie de 60% împotriva extinderii.

Diferenţe se remarcă şi în funcţie de statutul social al celor intervievaţi. Astfel, în Marea Britanie, persoanele în funcţie de conducere şi profesioniştii din eşaloanele superioare susţin mai mult aderarea de noi membri decât, în medie, locuitorii ţării: 44% comparativ cu 38%. În schimb, persoanele fără loc de muncă, pensionarii şi muncitorii sunt, de cele mai multe ori, împotriva aderării: 56% comparativ cu 45% în medie

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Salariații care iau mai puțini bani de la 1 ianuarie. Guvernul taie din venituri
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Avertisment pentru toți cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul. E obligatoriu
StirileBZI
Ce trebuie să faci după ce deschizi butoiul cu varză murată: Cum procedezi ca „să nu facă floare“!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Avion al Azerbaijan Airlines, căzut de Crăciun, suspectat de probleme legate de apărarea antiaeriană
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?