CS UNIVERSITATEA CRAIOVA – PANDURII TG. JIU 1-1. Egalitate în derby-ul Olteniei

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA - PANDURII TG. JIU 1-1. Al doilea meci al primei etape din Liga 1 s-a încheiat la egalitate. Gorjenii au deschis scorul în minutul 73, prin Shalaj, gazdele obţinând in extremis un punct, prin reuşita lui Curelea, din minutul 87.
Daniel Spătaru
25 iul. 2014, 16:27
CS UNIVERSITATEA CRAIOVA - PANDURII TG. JIU 1-1. Egalitate în derby-ul Olteniei

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA – PANDURII TG. JIU 1-1. CS Universitatea Craiova şi Pandurii Tg. Jiu au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), vineri, pe stadionul Ion Oblemenco, într-un meci din prima etapă a Ligii 1.

Oaspeţii au deschis scorul prin elveţianul Gezim Shalaj (min. 73), jucător adus vara aceasta de la Lugano, iar Universitatea a restabilit egalitatea prin Costin Curelea (min. 86), cu o lovitură de cap din 10 metri.

Curelea a ratat cele mai mari ocazii ale gazdelor (min. 14 – singur cu portarul, min. 49, min. 52 şi 82), în timp ce de la oaspeţi, Dan Nistor a avut o situaţie notabilă (min. 68), dar portarul Bojan Brac a respins de sub transversală şutul său din lovitură liberă.

Click aici pentru a vedea partida CS Universitatea Craiova – Pandurii Târgu Jiu

Cele mai importante faze ale meciului:

Min. 90 Finalul partidei.

Min. 87 GOOOL Craiova! Curelea a marcat cu capul, din 10 metri, din centrarea lui Nicuşor Bancu! CS Universitatea Craiova – Pandurii 1-1!

Min. 73 GOOOL Pandurii! Shalay a marcat, după ce portarul Brac a respins şutul lui Dan Nistor! Mihăiţă Pleşan a greşit la acest gol, pierzând o minge la centrul terenului, în faţa lui Paul Anton. CS Universitatea Craiova – Pandurii 0-1!

Min. 52 Curelea a ratat cele mai multe ocazii în acest meci. Acum, a şutat în portarul Pandurilor, din câţiva metri!

Min. 46 A început repriza a doua.

Min. 45 Finalul primei reprize.

Min. 40 Universitatea Craiova domină jocul, în timp ce Pandurii nu şi-au creat nicio situaţie clară de poartă.

Min. 9 Pandurii sunt forţaţi să facă prima schimbare. Erico Da Silva, comoţionat, este înlocuit cu Shalay.

Min. 1 A început partida.

Componenţa formaţiilor:

CS U Craiova: Brac – Achim, Frăsinescu, Kay, Vătăjelu – Mateiu, Madson – Bancu, Băluţă, Ferfelea – Curelea. Antrenor: Ionel Gane

Pandurii: Stanca – Unguruşan, Christou, Erico, Momcilovici – Anton, Elton – Răduţ, Nistor, Iorga – M. Roman. Antrenor: Petre Grigoraş.

CS Universitatea Craiova debutează în Liga 1 într-un derby al Olteniei, cu vecinii de judeţ de la Pandurii Tg. Jiu.

Trupa antrenată de Jerry Gane a început sezonul destul de ezitant, fiind eliminată din Cupa Ligii de către Rapid (0-1), dar speră să se răzbune acum, pe Pandurii lui Grigoraş.

Citeşte şi CONCORDIA CHIAJNA – ASTRA GIURGIU LIVE VIDEO LOOK TV 0-2. Fatai şi Budescu, goluri superbe!

Avem nevoie de puncte și de încredere, dar și de noroc, pentru că ne-a lipsit la Rapid, ținând cont de numărul de ocazii pe care le-am ratat. Sper să avem luciditate în fața porții și consider că echipa mea e favorită în acest meci. În ceea ce privește lotul meu, Dănănae este suspendat, Ivan a plecat la lotul național și nu va fi utilizat la acest meci, Valskis încă acuză ușoare dureri, nu este refăcut 100% și nu va face parte din lot. În atac îl am pe Curelea și Herghelegiu. Mai este și Nuno Rocha, care poate să apară acolo, în față. Restul jucătorilor sunt apți și dornici să începem cu bine„, a spus Jerry Gane, înaintea partidei.

Meciul CS UNIVERSITATEA CRAIOVA – PANDURII TG. JIU va fi arbitrat de Cristi Balaj.

DailyBusiness
Cele două zodii care își găsesc iubirea vieții lor în ianuarie 2025. Soarele răsare pe strada amorului pentru acești nativi
Spynews
Adrian Minune Jr. s-a afișat alături de noua iubită! Ce declarație de dragoste i-a făcut bruneta | FOTO
Bzi.ro
A fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu! Au fost amanți timp de 7 ani!
Fanatik.ro
Ce avere are, de fapt, Crin Antonescu. Din ce trăiește candidatul la prezidențiale
Capital.ro
Vine sfârșitul României. A avut curajul să spună planul real al lui Călin Georgescu: Fosta Securitate...
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Benzină la discreție. Cât consuma președintele Senatului înainte de tăierile lui Bolojan
Adevarul
„Regina de gheață” l-a pus pe Elon Musk la punct. Trump are încredere deplină în ea
wowbiz.ro
Primele imagini cu hoții care au furat tezaurul dacic din muzeul olandez. Momentul în care au fost surprinși pe camerele de supraveghere în timp ce provoacă explozia
Spynews
Vești bune pentru români! Se dau 200 lei lunar la pensie. Cine poate să beneficieze
Spynews
Ce vârste au fiicele Adelinei Chivu de la X Factor. Imagini emoționante cu prezentatoarea TV și fetele ei | FOTO
Evz.ro
Este obligatoriu să ai așa ceva pe ușă. Se dau amenzi usturătoare
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Care este noua formulă de calcul a pensiilor 2025: Majorarea pensiilor ar urma să se facă abia din toamnă
Cancan.ro
Zodia feminină care va fi cerută de soție anul acesta. Cristina Demetrescu: '2025 este un an al căsătoriei'
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Dispar banii cash? Ce se întâmplă cu numerarul. Decizia i-a făcut pe oameni să reacționeze violent
StirileBZI
Bani în plus pentru profesori în 2025! Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
stirilekanald.ro
Ea este Alina, femeia de 33 de ani, omorâtă în bătaie de soț. Înainte au petrecut la niște prieteni: "A tras-o ca pe o cârpă pe la noi prin curte"
substantial.ro
Români blocați în Nord-Kivu, Republica Democratică Congo, din cauza conflictului rebel
MediaFlux
LOVITURĂ pentru CINCI MILIOANE de PENSIONARI! Situația se complică din 2026
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Încă un tezaur românesc furat după spargerea unui zid