Încă un absent de marcă la Congresul PNL-PDL. Crin Antonescu va lipsi de la finalizarea propriului proiect

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, nu va participa la Congresul în care PNL şi PDL vor aproba fuziunea, informează "Gândul".
Romania TV
25 iul. 2014, 16:32
Încă un absent de marcă la Congresul PNL-PDL. Crin Antonescu va lipsi de la finalizarea propriului proiect

Crin Antonescu îşi motivează absenţa de la Congres prin faptul că nu se află în ţară. El nu va participa astfel nici la Congresul PNL de mâine, dar nici la Congresul de fuziune.

Un alt absent de marcă de la Congres este fostul preşedinte al PDL, Emil Boc. De altfel, acesta s-a declarat un adversar al fuziunii preferând doar o alianţă electorală a celor două partide.

Democrat-liberalii şi liberalii vor vota mâine fuziunea celor două partide, dar şi statutul noului partid care va purta numele PNL. De asemenea, va fi aprobată alianţa electorală formată de cele două partide pentru prezidenţiale: Alianţa Creştin Liberală. Alianţa va funcţiona până la înregistrarea oficială a noului partid la Tribunal. De asemenea, mâine se va aproba şi fuziunea prin absorbţie PDL – FC.

În cadrul Congresului vor ţine discursuri Klaus Johannis, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu şi Ludovic Orban. Vasile Blaga a anunţat că în scurt timp va începe un proces de rebranduire a sediilor celor două partide, pe care va fi inscripţionat numele noii alianţe.

Pe lângă absenţa celor doi preşedinţi ai PNL şi PDL de la Congres, alţi absenţi de la eveniment sunt Călin Popescu Tăriceanu – ex preşedinte PNL şi Traian Băsescu – ex preşedinte PD. În timp ce Tăriceanu a demisionat din PNL şi a decis să înfiinţeze un nou partid, preşedintele României nu a fost invitat la eveniment. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a precizat că foştii preşedinţi ai PDL şi PNL vor face parte din structura de conducere a viitorului partid, dar această prevedere se aplică foştilor preşedinţi care mai activează în cele două partide. Liderul democrat-liberal a subliniat că Traian Băsescu şi-a anunţat deja intenţiile după ce îşi încheie mandatul de la Palatul Cotroceni.

Ultima necunoscută a colaborării PNL – PDL o constituie candidatul la prezidenţiale, în următoarea săptămână urmând a fi efectuate măsurători sociologice în care vor intra candidaţii Cătălin Predoiu (PDL) şi Klaus Johannis (PNL), liberalul având prima şansă în a fi desemnat candidatul Alianţei Creştin Liberală în competiţia pentru câştigarea Palatului Cotroceni.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Localitatea din România în care se află Cimitirul Păsărilor. Fenomenul straniu care se petrece aici
Capital.ro
Mașinile care sunt interzise. Restricția intră în vigoare începând cu 20 august
Playtech.ro
WOW ce schimbare. Pugilista Imane Khelif, transformare ȘOCANTĂ după ce s-a machiat
DailyBusiness
Șeful Casei de Pensii face un anunț IMPORTANT. Promisiunile încep să curgă de anul viitor!
Adevarul
Armata ucraineană a publicat înregistrări video cu operaţiunile din primele ore ale ofensivei în provincia Kursk VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
O fotografie cu Prințul George, semnal de alarmă pentru Harry și Meghan. Profeția s-a împlinit
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat ani la rând?
Cancan.ro
A încercat la Ramona Gabor! Pescobar a aruncat lanseta, dar şi-a luat-o peste bot 😂 Imaginile sunt fabuloase
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu buletin. Este regulă pentru cei care au carte de identitate
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
EVERESTUL: DORINȚA DE ASCENSIUNE AFLATĂ ÎN UMBRA MORȚII ȘI A PERICOLELOR LA EXTREM
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...