Divorţul a fost înregistrat la începutul lunii martie, dar nici până în acest moment, aproape cinci luni mai târziu, judecătorii nu au primit acordul scris din partea lui Frank Colin pentru a putea declara desfăcută căsătoria acestuia cu Maria Marinescu.
Vestea nu îi poate pica tocmai bine Mariei Marinescu: la începutul lunii iulie vedeta a făcut un adevărat spectacol pe litoral. Îmbrăcată lejer, cu o bluziță și o pereche de pantaloni scurți, frumoasa brunetă a fost în centrul atenţiei într-unul dintre beach-barurile din Mamaia. Acompaniată de o altă tânără, o blondă la fel de sexy și cu un chef de distracție la fel de mare, Maria MArinescu a dansat de mama focului pe mese, scrie SpyNews.
Frank Colin a fost încarcerat de autorităţile franceze fiind suspectat că transporta stupefiante pe ruta Republica Dominicană – Franţa. Bărbatul a fost a fost arestat de autorităţile franceze în primăvara anului trecut. Ancheta vizează un transport de peste 700 de kilograme de cocaină.