Washingtonul publică imagini care ar demonstra că „Rusia trage asupra Ucrainei”

Statele Unite ale Americii au făcut publice, duminică, imagini prin satelit care, potrivit Washingtonului, aduc dovada faptului că Moscova a iniţiat tiruri de artilerie de pe teritoriul rus împotriva poziţiilor armatei ucrainene, informează AFP.
Iulian Tudor
27 iul. 2014, 16:54
Washingtonul publică imagini care ar demonstra că

Departamentul de stat al SUA a trimis prin mail către presă imagini adnotate cu DNI (Directorul Serviciilor Naţionale de Informaţii), ce servesc drept „dovadă că Rusia trage asupra Ucrainei”, pentru a-i susţine pe separatiştii proruşi din estul ţării, potrivit Agerpres.

Vezi şi: TEROARE în Ucraina. Un PRIMAR a fost asasinat, după ce casa altui edil a fost atacată cu RACHETA

Cele patru imagini trimise prezintă porţiuni din frontiera ruso-ucraineană. Două arată ceea ce guvernul american declară a fi baterii ruseşti pe teritoriul Rusiei: un grup de lansatoare de rachete şi un altul de obuziere. Imaginile prin satelit lasă de asemenea să se vadă craterele de impact la sol, lângă poziţiile militare ale părţii ucrainene de lângă frontieră.

O a treia imagine prezintă ceea ce Washingtonul afirmă că sunt arme grele, furnizate de Moscova şi manevrate de separatiştii proruşi pe teritoriul Ucrainei. „Zona vastă de impact de lângă unităţile militare ucrainene indică tiruri de rachetă multiple. Craterul de jos arată impactul asupra unui sat local”, se poate citi în notele explicative.

SUA au anunţat, joi, că deţin probe conform cărora Rusia ar fi bombardat trupele ucrainene de pe teritoriul său. Moscova are intenţia de a trimite „lansatoare de rachete şi mai puternice” rebelilor proruşi, a declarat adjuncta purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Marie Harf, citând surse din serviciile de informaţii americane. Potrivit Harf, datele deţinute de partea americană arată că, din momentul doborârii avionului de linie malaezian, la 17 iulie, arme „continuă să traverseze frontiera” spre Ucraina.

La rândul său, Moscova neagă că ar fi intervenit direct în conflictul din Ucraina şi acuză Washingtonul că duce o amplă campanie de denigrare a Rusiei.

CITEŞTE ŞI: 41 de rezervişti ucraineni S-AU REFUGIAT în sudul RUSIEI

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în România
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Românii vor fi verificați. Devine obligatoriu să prezentați buletinul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Activiștii obțin suspendarea ordinului de împușcare a ursului agresor din Trento
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!