Procurorii DNA au dispus, luni, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Adrian Duicu, pe care îl acuză de trafic de influență, cumpărarea de influență, trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, două infracțiuni de dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite, trafic de influență, primire de foloase necuvenite şi două infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția.
De asemenea, au fost trimişi în judecată Constantin Ştefan Ponea, șef al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de cumpărare de influență şi trafic de influență şi Constantin Popescu, om de afaceri și președintele organizației municipale Orșova a unui partid politic, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut trei infracțiuni de folosire a influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite.
Procurorii i-au trimis, pe de altă parte, în judecată în stare de libertate pe Drăghia Valentina, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la folosirea influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, Rolea Elisabeta-Zenovia, președinte al casei județene de asigurări de sănătate Mehedinți și Feraru Grigoriţa, consilier principal în cadrul casei județene de asigurări de Sănătate Mehedinți la data faptelor, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de luare de mită.
ANDREI BĂDIN, urmărit penal pentru că ar fi luat MITĂ ca să nu continue o campanie de presă
Jurnalistul Andrei Dan Bădin, realizator TV, la data faptelor, a fost trimis şi el în jduecată, în sarcina acestuia reţinându-se infracțiunea de luare de mită.
Potrivit rechizitoriului, în perioada martie-iunie 2013, inculpatul Duicu Ioan-Adrian, președintele Consiliului județean Mehedinți, a afirmat față de inculpatul Ponea Constantin Ștefan, inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți, faptul că are influență asupra mai multor funcționari publici (membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției Române, pe de o parte, și consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orșova, pe de altă parte).
„Totodată, Duicu Ioan-Adrian i-a promis lui Ponea Constantin Ștefan că își va folosi această influență, pentru a-i determina pe funcționarii publici să facă acte care intră în atribuțiilor lor de serviciu, și anume:
– în cazul celor dintâi (membri ai Guvernului, funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, șeful Inspectoratului General al Poliției Române) să îl mențină temporar Ponea Constantin Ștefan în funcția de inspector șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcție de conducere în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, respectiv director adjunct al Direcției de Ordine Publică, precum și să numească o persoană din familia acestuia într-o funcție de conducere în cadrul Ministerului Public;
Ponta: Nu l-am chemat pe Tobă la Guvern ca să discute cu Duicu
Ca urmare a exercitării influenței, consilierii locali au votat scoaterea din domeniul public și concesionarea celor două suprafețe de teren. Cele două suprafețe de teren erau înscrise în cartea funciară a localității Orșova ca aparținând domeniului public al Statului Român, prin urmare, ele nu puteau fi trecute în domeniul privat al localității Orșova (și apoi concesionate); în aceste împrejurări, folosul obținut prin dobândirea acestor două suprafețe de teren în condițiile arătate, este unul necuvenit, obținut prin nesocotirea prevederilor legale care reglementează regimul juridic al proprietății publice”, precizează DNA.
Conform procurorilor, în schimbul exercitării influenței avute față de funcționarii publici amintiți, în sensurile și pentru scopurile mai sus descrise, Duicu Ioan-Adrian i-a pretins lui Ponea Constantin Ștefan să îl determine pe judecătorul care judeca o anumită cauză să pronunțe o hotărâre care să îi fie favorabilă, în sensul anulării raportului Agenției Naționale de Integritate care îl viza pe Duicu Ioan-Adrian. Folosindu-se de împrejurarea că o persoană din familie este chiar șefa Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței care avea de soluționat cauza respectivă, Ponea Constantin Ștefan i-a promis lui Duicu Ioan-Adrian că îi va obține acest folos, în sensul că hotărârea care se va da în cauza amintită va fi una favorabilă acestuia din urmă.
În cursul anului anul 2013, mai susţin procurorii, inculpatul Duicu Ioan-Adrian a acționat cu scopul de a crea premisele decontării de către o societate comercială, cu obiect de activitate prestarea de servicii medicale (paraclinice), operând un laborator de investigații medicale cu rezonanță magnetică nucleară administrată în fapt de acesta.
Este vorba, susţine DNA, despre decontarea unor sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate (pe parcursul anului 2013 societatea a decontat de la casa județeană de asigurări de sănătate suma de 3.595.762 de lei), sens în care inculpatul Duicu Ioan-Adrian și-a folosit influența conferită de calitatea sa de președinte al organizației județene Mehedinți a Partidului Social Democrat pentru determinarea mai multor funcționari publici, atât din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cât și din cadrul casei județene de asigurări de sănătate Mehedinți, să-și exercite atribuțiile de serviciu în sensul obținerii folosului urmărit de acesta.
Pentru ajutorul acordat, în sensul realizării intereselor patrimoniale ale firmei administrată în fapt de Duicu Ioan-Adrian, cele două inculpate Feraru Grigorița și respectiv Rolea Elisabeta-Zenovia i-au pretins acestuia din urmă, ca soții lor să fie numiți în funcții, în cadrul administrației publice.
Potrivit DNA, în perioada ianuarie – septembrie 2013, inculpații: Duicu Ioan-Adrian (președintele consiliului județean Mehedinți), Popescu Daniela-Delia (director executiv al consiliului județean Mehedinți și, în același timp, președintele consiliului de administrație al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin) și Borugă Doina (manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin) au permis unor persoane neautorizate (reprezentanții ai unor societăți comerciale) accesul la informații care nu erau destinate publicității (informații constând în preconizarea de către reprezentanții consiliului județean Mehedinți și ai Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin demarării unei proceduri de achiziție publică având ca obiect achiziționarea de echipamente medicale și de mobilier necesar utilării blocului materno-infantil din cadrul Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, precum și date tehnice și financiare necesare întocmirii documentației de atribuire a achiziție publice), acționând cu scopul de a obține pentru cei doi agenți economici menționați un folos necuvenit (constând în înlăturarea competitorilor economici și în asigurarea unei marje de profit maximale).
Adrian Duicu riscă să fie suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi
În luna august 2013, Duicu Ioan-Adrian i-a solicitat unui administrator de firmă, să efectueze lucrări de dulgherie la un imobil pe care familia Duicu îl utilizează ca locuință. Dând curs solicitării inculpatului, administratorul firmei a achiziționat materialele necesare (în valoare de 28.039,51 lei, potrivit facturii din data de 01.08.2013) pe care le-a folosit la efectuarea lucrărilor.
Inculpatul Duicu Ioan-Adrian nu a plătit contravaloarea acestor materiale și nici a manoperei, omul de afaceri nefăcând nici un demers în vederea solicitării acestei sume, tocmai în considerarea calității de președinte al consiliului județean deținută de cel dintâi. Aceste lucrări aveau să fie facturate abia în aprilie 2014, după arestarea preventivă în cauză a lui Duicu Ioan-Adrian.
În octombrie 2013, pentru a nu plăti lucrările efectuate și contravaloarea materialelor folosite la această lucrare, inculpatul Duicu Ioan-Adrian i-a dispus inculpatei Borugă Doina, manager al Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, să întreprindă demersurile necesare pentru a contracta cu firma omului de afaceri, prin achiziție directă, lucrările de renovare a secției de ortopedie a spitalului, se arată în rechizitoriu.
În același scop, inculpatul Duicu Ioan-Adrian a asigurat alocarea către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, din fondurile consiliului județean Mehedinți, a sumelor necesare efectuării plăților către societatea comercială respectivă.
Valoarea celor două contracte acordate de către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a fost de 180.794,47 de lei, respectiv de 303.018,26 de lei, ambele valori fiind fără TVA.
În luna august 2013, numitul Bădin Andrei-Dan, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune național, a pretins și primit de la inculpatul Duicu Ioan-Adrian suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului și al Schimbărilor Climatice.
După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Bădin Andrei-Dan nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalități săvârșite de persoana respectivă.
În această cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București cu propunere de a se menține măsurile preventive dispuse în cauză.