Daniel Barbu acuză „mizeria intelectuală” din PNL: Noul partid va fi cel mai recent AVATAR al FSN

Fostul ministru al Culturii, senatorul Daniel Barbu, a dat publicităţii o scrisoare deschisă către PNL în care expune motivele pentru care a decis să părăsească acest partid şi să se alăture Partidului Liberal Reformator. În esenţă, Barbu îi acuză pe foştii săi colegi că, în schimbul păstrării numelui, au făcut concesii prea mari PDL, inclusiv renunţarea la identitatea liberală a partidului, fapt ce va transforma PNL-ul într-un "avatar" al FSN.
Filip Stan
28 iul. 2014, 13:45
Daniel Barbu acuză

În textul scrisorii, Daniel Barbu precizează că a intrat în PNL, în anul 2012, atât datorită afinităţii ideologice cu acest partid, cât şi din datoria de a se opune „regimului Băsescu”. „M-am înscris în PNL aşa cum cineva îşi satisface serviciul militar: nu pentru că m-am socotit îndreptăţit să ocup poziţii de demnitate publică, ci pentru că am fost convocat să intru în serviciul public. O astfel de convocare, venită pe numele meu în cel mai dificil moment traversat de democraţia românească postcomunistă, nu putea fi refuzată”, scrie senatorul.

Mai ales că regimul Băsescu-PDL a fost, crede Barbu, tocmai contrariul liberalismului.

„Am şi acum convingerea că rezistenţa faţă de ceea ce se numeşte generic „regimul Băsescu” este o obligaţie civică de la care nu te poţi sustrage. Pentru că nu avem de-a face doar cu o înfruntare politică între viziuni adverse asupra societăţii ori economiei, ci cu un atac structurat la adresa libertăţilor civile şi politice, a substanţei democraţiei. Clasicul imperativ liberal de a pune limite de netrecut acţiunilor statului împotriva cetăţenilor este din nou actual. Statul de drept liberal, aşa cum a fost definit de Kant ca un stat ce-şi restrânge funcţiile coercitive şi nu invadează domeniul drepturilor individuale inalienabile trebuie opus cu vigoare unui aşa-zis stat de drept în care au întâietate absolută drepturile instituţiilor represive„, argumentează politologul.

Din aceste motive, Daniel Barbu susţine că nu poate accepta să fie membru al unui partid care, conform noului statut, îl are în galeria foştilor preşedinţi şi pe Traian Băsescu.

Ex-liberalii nu au avut de propus aripii Roman-Băsescu-Boc-Blaga a FSN decât amendamentul Quintus, adică o simplă încăpăţânare onomastică, uşor de acceptat de către un PDL ce şi-a schimbat de mai multe ori denumirea şi orientarea. După cum haina nu-l face pe om, nici numele nu dă conţinut programului unui partid. Nu e nimic liberal într-un partid din care fac acum parte membrii guvernului şi majorităţii parlamentare care a impus în 2010 politici de austeritate sub forma, fără analogie într-o altă societate democratică, a restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi constituţionale”, apreciază senatorul.

Acesta crede că PNL a intrat într-un proces de autodesfiinţare odată cu ruperea USL, urmată de abandonarea ALDE şi finalizată la „pe 26 iulie, când venerabilul Mircea Ionescu Quintus, în scena finală a congresului de ‘coagulare a dreptei’, a bătut vioi ritmul imnului FSN-PD-PDL-PNL cu aceleaşi mâini pe care i le strânsese cândva I.G. Duca.”

Barbu este nemulţumit de faptul că schimbările de esenţă în interiorul partidului au avut loc fără o minimă dezbatere internă, ci doar prin rezoluţii verbale adoptate la Congresul din 28 iunie.

PNL nu a murit înainte de a denunţa el însuşi mitul potrivit căruia ar fi fost un partid elitist, al inteligenţei şi discuţiilor libere. PNL şi-a petrecut ultimele luni de viaţă în cea mai desăvârşită mizerie intelectuală. În alte câteva luni, noul PNL se va înregistra oficial drept cel mai recent avatar al FSN. Regimul Băsescu va avea astfel, direct sau indirect, un nou domiciliu politic”, crede senatorul.

În aceste circumstanţe, adevăraţii liberali vor trebui să-şi găsească afilierea politică în altă parte decât în interiorul unui partid care şi-ar fi trădat. „Atâta vreme cât încleştarea din 2012 nu şi-a epuizat miza, liberalii au datoria, deopotrivă intelectuală şi politică, de a nu demobiliza. Cultura publică a libertăţii nu va fi restaurată în România fără contribuţia decisivă a liberalilor. De aceea, părăsesc PNL pentru a putea rămâne liberal„, conchide Daniel Barbu.

DailyBusiness
Salarii regale la Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Ce venituri au liderii în plină austeritate
Spynews
Cum prepari cea mai bună ruladă cu mere cu blat turnat. Un desert plin de savoare, super-ușor de făcut acasă
Bzi.ro
Situație halucinantă în cazul Caracal! Părinții Alexandrei Măceșanu cer eliberarea lui Gheorghe Dincă! Ce vor în schimb
Fanatik.ro
Netflix, anunț important despre cel mai popular serial. Vine și sezonul trei, după ce primele două au rupt orice top
Capital.ro
EL îi ia locul lui Călin Georgescu?! Dezvăluirea care detonează România: Se vor scufunda
Playtech.ro
Românii care rămân fără ajutorul social. Autorităţile nu mai dau bani, e dezastru pentru...
DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Adevarul
Decizie CCR: impozitarea progresivă a pensiilor speciale este neconstituțională. „Reglementări insuficient elaborate și lipsite de precizie”
wowbiz.ro
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit, după multe vizite la medici...”
Spynews
Bianca Mitroi și Robert Braia de la Insula iubirii s-au împăcat? Cum au fost surprinși în aceeași locație / FOTO
Spynews
Actriţă celebră, moartă din cauza gripei. Avea 48 de ani și era mama a doi copii / FOTO
Evz.ro
Impozitele pe locuințe, mașini și terenuri, în 2025. Românii care beneficiază de reduceri
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Când vor fi livrate pensiile pentru luna februarie. Poștașii vor distribui banii cu întârziere
Cancan.ro
BREAKING | Claudia Udrescu a murit pe loc, după ce a căzut de la balconul casei sale 😢
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu NU va candida. Greșeala îl costă președinția: CCR îl va bloca
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
El e tânărul care a murit electrocutat acasă, când făcea grătar! Tiberiu avea doar 22 de ani: "Era voinicuț, era ascultător"
substantial.ro
Kate Middleton împărtășește o fotografie specială de Ziua Mondială a Cancerului
MediaFlux
Se TERMINĂ RĂZBOIUL în UCRAINA! Omul lui TRUMP a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Corabia Șoșoacăi în prag de naufragiu politic: sfeștania nu a folosit la nimic