„Cupa Ligii este o competiţie oficială prevăzută de regulament şi aprobată de Federaţia Română de Fotbal, iar jocurile din aceasta competiţie intra în calculul suspendării unui jucător sancţionat cu eliminare, la fel ca şi cele din Cupa României, Supercupa României şi Campionatul Naţional Liga I.
Prevederea disciplinară instituie această regulă generală, însă pentru a evita orice alte discuţii pe viitor, am solicitat şi o decizie de clarificare din partea Federaţiei Române de Fotbal”, precizează comunicatul LPF.
Regulamentul Disciplinar (RD) nu face referire şi la Cupa Ligii sau la Supercupa României, iar LPF a solicitat FRF să clarifice situaţia.
Prevederile regulamentare „nu fac referire în mod explicit la Cupa Ligii şi nici la Supercupa României în contextul în care, cel puţin pentru Supercupa României este unanim admis că un jucător care a fost eliminat în campionat sau Cupa României urmează a executa suspendarea în Supercupă, dacă acesta este primul joc oficial disputat de echipa sa. În acelaşi timp, potrivit regulamentului competiţiei, suspendările aplicate în Cupa Ligii se execută începând cu primul joc oficial ce urmează meciului în care a fost aplicată sancţiunea, în calcul intrând atât cele din campionat cât şi cele din Cupa României sau Supercupa României. (…) În opinia noastră, art. 41 din RD este lacunar în sensul că trasează regula generală, aplicabilă şi în cazul nostru, însă în acelaşi timp lasă loc şi interpretărilor. Pentru acest motiv vă rugăm respectuos să ne sprijiniţi în sensul clarificării acestei chestiuni prin emiterea unei decizii/circulare de interpretare a dispoziţiilor art. 41 din Regulamentul Disciplinar”.