Procuror din Vaslui, arestat preventiv pentru trafic de influenţă

Procurorul Vasile Şelaru din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a fost arestat preventiv, în noaptea de luni spre marţi, pentru o perioadă de 30 zile, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
Romania TV
29 iul. 2014, 08:03
Procuror din Vaslui, arestat preventiv pentru trafic de influenţă

Decizia magistraţilor de la Curtea de Apel Iaşi nu este una definitivă, contestaţia depusă de procurorul Vasile Şelaru, prin apărătorul său, urmând să fie judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vasile Şelaru fusese reţinut duminică, pentru 24 de ore, de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Iaşi sub acuzaţia de trafic de influenţă.

Procurorul Vasile Şelaru este acuzat că a primit bani şi cazare într-un imobil pe litoral pentru a interveni pe lângă alţi magistraţi în vederea soluţionării favorabile a unui dosar.

Conform unui comunicat de presă remis, duminică, de DNA, ‘în cauză există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la sfârşitul anului 2013, inculpatul Şelaru Vasile, în considerarea influenţei pe care o avea asupra mai multor magistraţi de la instanţele de control judiciar din judeţul Iaşi, i-a promis unei persoane că va efectua anumite demersuri, în sensul soluţionării favorabile a unei cereri de recurs’.

‘În acest context, a solicitat cu împrumut suma de 13.000 de lei fără a se stabili un termen clar de restituire. După aproximativ 2-3 săptămâni de la acordarea împrumutului inculpatul Şelaru Vasile a restituit suma de 5.000 de lei, iar diferenţa de 8.000 de lei a fost păstrată pentru continuarea demersurilor respective. La data de 27.05.2014, inculpatul Şelaru Vasile, lăsând impresia că are influenţă asupra unui ofiţer de poliţie din cadrul IPJ Vaslui, care avea spre soluţionare o cerere de avizare a unei firme de pază, a solicitat suma de 700 de lei, pentru a-l determina pe ofiţerul respectiv să rezolve favorabil acea cerere’, precizează sursa citată.

La data de 29 mai, inculpatul a promis unei persoane că va interveni pe lângă un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care supraveghea cercetările într-un dosar penal, acceptând pentru această intervenţie cazarea într-un imobil de pe litoralul românesc. Pentru a crea acestei persoane convingerea că influenţa pe care o are asupra procurorului de caz este reală, la data de 30 mai, inculpatul Şelaru Vasile s-a deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, unde a intrat o perioadă scurtă de timp’, afirmă DNA.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informaţii.

Vasile Şelaru are o vechime de peste 18 ani în magistratură, el desfăşurându-şi activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui din anul 2000. A activat o perioadă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, iar în 2011 a revenit în Vaslui. În anul 2013 a candidat pentru postul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, iar anul acesta la cel de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, însă, în ambele situaţii, a pierdut în faţa celorlalţi contracandidaţi.

DailyBusiness
România nu poate trece la moneda euro! Declarațiile lui Mugur Isărescu
Spynews
“Domnul are poză cu familia, eu sunt măritată și gravidă”. Artistă din România, deranjată de mesajele pe care le primește de la pretendenți. Cum îi pune la punct | FOTO
Bzi.ro
Este despărțirea anului în show-bizz-ul românesc! Cântărețul și-a găsit deja altă iubită!
Fanatik.ro
Șase zodii vor avea noroc din plin în plan financiar și cel mai mare succes profesional până la finalul anului. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Cod Rutier 2024. Șoferii obligați să oprească mașina. Nu pot conduce peste limită
Playtech.ro
Cum arăta în tinerețe Raed Arafat. Este de nerecunoscut, imaginile au surprins pe toată lumea
DailyBusiness
Adrian Câciu face promisiuni! Planul de reducere a deficitului, pe 7 ani, amânat!
Adevarul
Lipă, arătată cu degetul pentru scandalul din sportul românesc: „Ea a refuzat să plătească medaliații!“
wowbiz.ro
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Spynews
Fostul iubit al Flaviei Mihășan de la Neatza, în tandrețuri cu Amna! Imagini incendiare cu cei doi | FOTO
Spynews
Andreea Bostănică și-a cumpărat casă nouă de ziua ei de naștere. Imagini cu locuința visurilor ei / FOTO
Evz.ro
Se verifică pensiile. Mii de pensionari trebuie să dea bani înapoi
Ego.ro
De nerecunoscut! Mircea Geoană, cu părul lung și creț, ăn TINEREȚE! Imagini unice
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
kanald.ro
Data exactă la care vor fi virate tichetele sociale în luna octombrie. Banii intră direct pe carduri
Cancan.ro
Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit după 8 ani de relaţie ! Avem toate detaliile: ”Nu mai plânge când mă suni”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
O nouă taxă în România. O vor plăti toți la Primărie din 1 ianuarie. Se depune și declarație lunară
StirileBZI
Românii vor primi un salariu mai mare cu 12,5%! Ce condiții trebuie îndeplinite
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
stirilekanald.ro
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit angajatul până când nu a mai mișcat
substantial.ro
Prințul William și Prințesa Kate, Întâlnire Emoționantă cu o Adolescentă Bolnavă de Cancer la Castelul Windsor
MediaFlux
O TAXĂ NOUĂ pe capul românilor. PLĂTESC cei care STAU LA BLOC
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cel mai bun moment pentru a merge în safari nu este atunci când v-ați aștepta