Prăpăd în Gorj şi Vâlcea. O VIITURĂ de 5 metri a lovit oraşul Novaci. Sute de oameni sunt izolaţi – VIDEO

Alertă în Gorj după viitură. Zeci de persoane care locuiesc în zona Valea Gilortului din oraşul Novaci sunt evacuate după ce râul Gilort a ieşit din matcă din cauza precipitaţiilor abundente căzute în ultima perioadă. Apa a ajuns şi la 5 metri înălţime. Casele aflate pe cursul apei sunt în pericol. Salvamontiştii intervin cu cordeline, iar un elicopter MAI survolează zona şi va prelua o parte dintre sinistraţi. Oamenii disperaţi şi-au luat copiii şi s-au refugiat în podurile caselor. Situaţia este critică şi în Vâlcea. Peste 50 de case au fost distruse de o viitură, iar 200 de oameni sunt izolaţi. 
Romania TV
29 iul. 2014, 09:51
Prăpăd în Gorj şi Vâlcea. O VIITURĂ de 5 metri a lovit oraşul Novaci. Sute de oameni sunt izolaţi - VIDEO

Râurile Gilort, Lotru şi Olteţ, aflate pe raza a trei judeţe din Oltenia, sunt vizate de o avertizare cod roşu de inundaţii, emisă, marţi, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, valabilă până la ora 23.00. Potrivit hidrologilor, în intervalul orar 14,15 – 23,00, ca urmare a precipitaţiilor cu caracter torenţial înregistrate în ultimele ore şi a celor estimate, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşirea cotelor de pericol pe râurile Gilort amonte s.h. Tg. Cărbuneşti (judeţul Gorj), pe Lotru (judeţul Vâlcea), pe cursul superior al Olteţului şi pe afluentul său Cerna (judeţele Gorj şi Vâlcea).

Armata este pregătită să intervină în zonele afectate de inundaţii, a anunţat marţi Ministerul Apărării Naţionale. La solicitarea Comandamentului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a autorităţilor locale, Ministerul Apărării Naţionale este pregătit să intervină în zonele afectate de inundaţii cu 1.229 militari şi cu 206 mijloace tehnice.

UPDATE: Un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a ajuns marţi în zona Novaci, unde survolează zona, iar în cazul în care va fi nevoie, acesta va prelua o parte dintre sinistraţi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, Corina Belteu.

Potrivit acesteia, vor fi evacuate aproximativ 70 de familii ale căror locuinţe sunt în pericol din cauza debitului foarte crescut al râului Gilort.

Citeşte şi: Viitură în Vâlcea: Râul Luncavăţ a ieşit din matcă şi a distrus 200 de locuinţe

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, Mihai Avrămescu, a precizat că pompierii intervin pentru îndiguire în zona inundabilă, iar Primăria Novaci se va ocupa de evacuarea localnicilor.
Pompierii intervin la această oră în zona Novaci unde Gilortul a ieșit din matcă și amenință să inunde zeci de gospodării. Mai multe familii sunt evacuate.

„Din cauza creşterii debitului râului Gilort s-a luat hotărârea evacuării câtorva zeci de persoane din zona de inundabilitate din oraşul Novaci, Valea Gilortului. Apa este foarte învolburată. Noi intervenim pentru îndiguiri cu saci de nisip, avem două echipaje de la Gardă de Intervenţie Novaci şi încă 15 pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Târgu-Jiu”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, Mihai Avrămescu.

 

Județul Gorj se află în acest moment galben sub atenționare cod galben de ploi și vijelii. Meteorologii au prelungit marţi avertizarea cod galben de ploi torenţiale şi vânt pentru intervalul 29 iulie, ora 10 – 29 iulie, ora 22. 

În intervalul menţionat vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată la nivel local, îndeosebi în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, precum şi în zonele montane. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor mai depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta trecător şi în regiunile estice şi nord-vestice, dar pe arii restrânse.

Traficul rutier pe drumul naţional DN 7A către staţiunea Voineasa a fost blocat total marţi la prânz în urma aluviunilor căzute pe şosea în zona localităţii Mălaia.

„Mai multe aluviuni, pietre, bolovani şi mâl s-au scurs de pe versanţi în zona comunei Voineasa, astfel încât IPJ a luat măsura de a opri total circulaţia pe ambele sensuri”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Alina Teodorescu.

Judeţul Vâlcea a fost lovit în ultimele trei zile de ploi torenţiale, majoritatea localităţilor fiind afectate de viituri, inundaţii, alunecări de drumuri, sate izolate.

INUNDAŢII ÎN JUDEŢUL DÂMBOVITA. DN 71 Târgovişte – Sinaia a fost afectat pe o distanţă de 30 de metri de aluviunile căzute de pe versanţi, traficul fiind îngreunat, iar mai multe gospodării au fost inundate în urma precipitaţiilor abundente căzute în ultimele 24 de ore, se arată într-o informare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Pe DN 71, în zona afectată de aluviuni, au acţionat cu utilaje pentru degajarea drumului Comitetul local pentru situaţii de urgenţă Moroieni şi Secţia Drumuri Naţionale Târgovişte.

Probleme din cauza ploilor au fost şi în localităţile Vişineşti, Iedera şi Pucioasa.

În comuna Vişineşti au avut loc scurgeri de pe versanţi care au afectat două drumuri comunale, unul pe o distanţă de 100 de metri şi altul pe 20 de metri, porţiuni ce au fost acoperite de aluviuni şi copaci doborâţi.

În comuna Iedera au avut loc scurgeri de pe versanţi care au afectat 15 gospodării, iar o alunecare de teren a modificat cursul pârâului Ruda.

În oraşul Pucioasa, cartier Glodeni, au avut loc scurgeri de pe versanţi şi ieşirea pârâului Bizdidel din matcă ce au dus la inundarea unei locuinţe şi a două gospodării. Pompierii au intervenit la scoaterea apei din casele şi gospodăriile inundate.

Efective ale Jandarmeriei Montane Dâmboviţa au intervenit pentru evacuarea a şase persoane aflate în dificultate în zona Padina, unde, din cauza precipitaţiilor abundente, le-au fost inundate corturile şi autoturismele.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Orașul surprinzător din România care începe să semene cu Paris, Viena sau Londra. E la ani lumină de București, se construiește pe bandă rulantă și propune zilnic locuri de muncă. Sute de milioane au fost absorbite din fonduri europene și aproape că nu mai există șomeri
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Medicii nu l-au mai putut salva
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme de sănătate
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Robert F. Kennedy Jr. propune eliminarea fluorului din apa potabilă
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni