Roger Federer este tatăl a patru fete şi încearcă să le asigure micuţelor tot confortul, el construindu-le în grădina reşedinţei sale din Lenzerheide o micuţă colibă, de trei metri înălţime. Nici n-a terminat bine de bătut ultimul cui, că s-a trezit cu o somaţie din partea autorităţilor locale. Vecinii l-au reclamat că această construcţie nu se potriveşte cu zona, iar solicitarea lor a fost admisă parţial, iar Federer va trebui să mute coliba şi toboganul în altă parte.
Citeşte şi Secvenţă SENZAŢIONALĂ cu Roger Federer. A comis o EROARE de debutant în turneul de la Halle VIDEO
De asemenea, vecinii sunt împotriva gardului de sârmă de doi metri înălţime, care înconjoară proprietatea jucătorului de tenis şi nu sunt de acord cu plantarea arborilor cu tulpini prea înalte în zona grădinii, aceste aspecte fiind încă discutate în consiliul local.
Roger Federer a achiziţionat aceste teren de 8.000 de metri pătrați în anul 2008. Casa care se afla acolo a fost demolată, iar campionul elveţian a construit în locul său două vile.