„Da, sunt candidat la alegerile prezidenţiale”, a declarat preşedintele în exerciţiu, ales în 2007, şi care speră să obţină un al doilea mandat de cinci ani, cu 67 de zile înainte de primul tur.
„Am luat (această decizie) pentru că situaţia de astăzi în Franţa, în Europa, în lume, care cunoaşte de trei ani o succesiune de crize fără precedent, ar face ca nesolicitarea încrederii francezilor din nou să fie ca o abandonare a postului”, a explicat şeful statului.
Sarkozy s-a prezentat ca un „căpitan a cărui navă se află în mijlocul unei furtuni” şi a apreciat că „preşedintele în exerciţiu are mai multe datorii decât drepturi”.
„Am unele lucruri să le spun francezilor, am propuneri să le fac”, a subliniat el, precizând că a luat această decizie în urmă cu câteva săptămâni.
Pledând pentru o „Franţă puternică”, el a precizat că „ideea centrală” a campaniei sale va fi să „redea cuvântul poporului, prin referendum”.
„Nu trebuie să ne temem de cuvântul poporului”, a insistat Nicolas Sarkozy, care a promis un prim referendum pe tema „şomajului, indemnizaţiei de şomaj şi formării şomerilor”.
El a explicat că criza economică şi financiară l-a împiedicat să realizeze reformele pe care le dorea în timpul primului mandat. „Nu se poate face totul în cinci ani, am cunoscut de trei ani o succesiune de crize de o violenţă nemaivăzută”, a adăugat el.
„Dacă vreţi să îmi spuneţi că nu am reuşit totul, asta e sigur”, a recunoscut Sarkozy.
„De 30 sau 40 de ani s-a devalorizat munca. Or munca este în centrul oricărui” lucru, a apreciat el.
„Vom avea o societate organizată în felul următor: cei care au forţă şi sănătate vor avea loc de muncă, cei care nu au loc de muncă vor avea formare profesională, pentru cei care nu mai pot (…) vom avea solidaritate. Caritatea nu îşi are locul”, a subliniat preşedintele candidat.
„Se vorbeşte despre visul francez. Am văzut în cariera mea politică oameni politici care promiteau visul. Asta s-a terminat întotdeauna cu un coşmar”, a precizat el, făcând referire la adversarii săi, în special la socialistul Francois Hollande.
„Eu nu am fost ales pentru a spune «nu putem nimic». Când eşti ales, trebuie să-ţi asumi responsabilităţile (…). Eu cred că putem schimba lucrurile”, a mai afirmat Sarkozy.
„De fiecare dată când va fi blocaj, voi cere poporului francez să tranşeze” problema, a dat asigurări el.
Primul tur al scrutinului prezidenţial din Franţa va avea loc pe 22 aprilie, iar al doilea pe 6 mai.
Creditat cu aproximativ 25% din intenţiile de vot în primul tur de scrutin, Sarkozy, în vârstă de 57 de ani, ar putea fi învins de principalul său adversar, socialistul Francois Hollande. Acesta este creditat cu 57 – 60% din intenţiile de vot în al doilea tur de scrutin.
Această situaţie l-a constrâns pe Sarkozy să-şi accelereze intrarea în campanie, deşi iniţial voia să prelungească până la începutul lui martie postura de „preşedinte curajos” în faţa crizei, capabil să adopte măsuri economice nepopulare, precum creşterea TVA anunţată recent.
Sarkozy va avea joi prima sa ieşire în calitate de candidat, la Annecy, unde este programată o reuniune publică, înaintea unui prim miting de campanie, duminică, la Marsilia.