Christina Aguilera în vârstă de 34 de ani a pozat goală, folosindu-se de păr și de mâini pentru a-și acoperi părțile intime,. În unele fotografii, cântăreaţa poartă o rochie albă transparentă.
„Ca femeie sunt mândră să îmi accept corpul în toate etapele vieții, rămânând curajoasă și încrezătoare”, a declarat Aguilera pentru V Magazine.
Christina Aguilera este însărcinată cu al doilea copil şi va naşte o fetiţă, a declarat purtătorul de cuvânt al cântăreţei americane.
Christina Aguilera şi Matt Rutler formează un cuplu din noiembrie 2010, iar în 14 februarie au anunţat că s-au logodit. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare pentru filmul „Burlesque: Vis împlinit”.
Fetiţa va fi al doilea copil al Christinei Aguilera, cântăreaţa mai având un fiu, Max Liron, din prima căsătorie cu Jordan Bratman.
Christina Aguilera a câştigat patru premii Grammy, un Latin Grammy şi a vândut peste 50 de milioane de albume pe plan mondial. În 2013, a fost inclusă de prestigioasa publicaţie Time în topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume.