KLAUS IOHANNIS a picat primul test major ca prezidenţiabil

Mitul neamţului gospodar începe să se clatine în cazul primarului Klaus Iohannis. Inundaţiile din ultima vreme care au afectat ţara ne-au arătat un Iohannis nepăsător, lipsit de empatie, plictisit şi fără idei. Mai mult, când toată lumea aştepta o luare de poziţie pe acest subiect, preşedintele PNL a plecat nestingherit în concediu, scrie obiectiv.info.
Romania TV
03 aug. 2014, 11:43
KLAUS IOHANNIS a picat primul test major ca prezidenţiabil

Se spune că momentele grele separă caracterele puternice de cei slabi. Or, Klaus Iohannis pare să fi preluat comportamentul fostului preşedinte al PNL, Crin Antonescu, care avea prostul obicei de a pleca din ţară exact în momentele importante sau în situaţiile dificile pentru România. La polul opus, autorităţile locale şi centrale au luptat zi şi noapte cu inundaţiile. De altfel, atât premierul Victor Ponta, cât şi vicepremierul Liviu Dragnea au fost în toate zonele afectate de inundaţii, pentru ca mai apoi să coordoneze situaţia de la Bucureşti, în cadrul Comandamentelor de Urgenţă convocate de primul-ministru la Palatul Victoria.

Astfel, s-a dispus mobilizarea a peste 2.200 de pompieri, jandarmi şi poliţişti, care au intervenit, având ca prioritate salvarea şi evacuarea persoanelor aflate în situaţii de risc cauzate de inundaţii. În urma intervenţiilor M.A.I., au fost salvate cel puţin 400 de persoane, care fie rămăseseră izolate, fie s-au aflat în alte situaţii critice. Totodată, s-a dispus scoaterea de la Rezervele de Stat a unei cantităţi importante de alimente şi apă potabilă (peste 8.000 kg conserve şi peste 24.000 litri de apă), dar şi 200 de seturi de paturi şi saltele. Mai mult, în şedinţa de Guvern de joi, au fost alocaţi bani pentru zonele afectate din judeţele Gorj, Vâlcea şi Argeş. Ce a făcut în tot acest timp Klaus Iohannis? E simplu : Nimic.

Desigur, nu-i putem imputa lui Klaus Iohannis lipsa unor măsuri concrete în condiţiile în care acesta nu se află la guvernare, dar ceea ce a şocat a fost lipsa de reacţie, evitarea unei poziţii publice, lipsa de soluţii şi ocolirea atentă a apariţiilor televizate, Iohannis reuşind totodată contraperformanţa de a-şi demobiliza propriul partid, într-un moment în care PNL ar fi trebuit să-şi aducă aportul pe un subiect atât de sensibil, în special pentru populaţia afectată de inundaţii. Nepreocupat prea tare de toate cele menţionate mai sus, Iohannis a considerat că este timpul să plece într-o binemeritată vacanţă. Gestul edilului Sibiului de a pleca în concediu, l-a şocat până şi pe jurnalistul Rareş Bogdan, cunoscut de altfel ca un apropiat al liberalilor.

Mai mult, Iohannis a evitat să-şi asume rolul de lider al Opoziţiei, care trebuie în mod normal să critice constructiv Puterea. În schimb, preşedintele PNL a rămas să lenevească la soare, preferând în schimb să-şi trimită subalternii din partid să iasă public cu comunicate de presă ipocrite.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Avea doar 26 de ani și a murit înainte de Crăciun! Cine era Alexandru
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Taxele și impozitele, în 2025. Veste mare pentru milioane de români
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama avea 15 ani, iar el 22!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Republica Moldova neagă acuzațiile Rusiei privind un plan militar în Transnistria
MediaFlux
Românii se vor bucura de o nouă majorare la pensie, chiar după sărbători. Lista veniturilor începând cu ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!