Un bărbat şi fiul lui de 16 ani sunt răniţi după ce s-au accidentat la un ştrand din Băile 1 Mai, judeţul Bihor. Tatăl a alunecat de pe trambulină, iar în cădere s-a agăţat de fiul lui.
Tatăl ar fi căzut pe beton şi nu în bazin, iar minorul de 16 ani – peste el. În urma nefericitului eveniment, cei doi au scăpat cu viaţă, dar cu traumatisme.
Potrivit bihon.ro, tatăl a suferit fracturi costale şi a fost suspect de leziune la rinichi, fiind internat la secţia de chirurgice a Spitalului Judeţean, iar băiatul – fractură la coloana vertebrală dar nu foarte gravă – şi a fost internat la secţia de neurochirurgie, la acelaşi spital.
Citeşte şi: TRAGEDIE din neglijenţă la ştrand. Un copil de 14 ani s-a înecat sub ochii salvamarilor