300 de monede vechi din argint brut, întregi, şi alte 40 de fragmente dintre care şase pot fi reconstituite au fost descoperite în comuna Cacica, judeţul Suceava. Tezaurul a fost găsit de un localnic la marginea unei păduri din zonă, în perioada 2-3 august, cu ajutorul unui detector de metale. Acesta a anunţat Primăria şi Poliţia Locală care, la rândul lor, au anunţat Direcţia Judeţeană de Cultură şi au predat acesteia tezaurul, iar această instituţie, conform legii, l-a predat Muzeului Bucovinei, a declarat, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Emil Constantin Ursu.
Citeşte şi A descoperit o comoară, iar statul îl îmbogăţeşte. Recompensă record pentru un vâlcean
La prima estimare, monedele ar avea o vechime de 2.300 de ani.
Potrivit lui Ursu, conform legii, Muzeul Bucovinei va trebui să despăgubească bărbatul care a descoperit tezaurul cu 30% din valoarea acestuia. O monedă de acest tip este evaluată la 100 dolari SUA valoare de despăgubire.
Citeşte şi COMOARĂ din secolul XVI, descoperită de un craiovean