REFERENDUM pentru INDEPENDENŢA Scoţiei

Liderul campaniei în favoarea rămânerii Scoţiei în cadrul Marii Britanii, Alistair Darling, a fost declarat miercuri învingător în dezbaterea televizată din ajun, în care l-a avut ca adversar pe premierul scoţian Alex Salmond, relatează AFP, citată de Agerpres.
Alina Costache
06 aug. 2014, 14:02
REFERENDUM pentru INDEPENDENŢA Scoţiei

Liderii celor două tabere ale referendumului privind independenţa Scoţiei, prevăzut pentru 18 septembrie, s-au confruntat timp de două ore pe scena Conservatorului regal scoţian de la Glasgow, în faţa unei audienţe de 350 de persoane, şi în direct pe canalul scoţian STV.

Alex Salmond a încercat să-şi impună carisma în faţa fostului ministru britanic de finanţe laburist, considerat un orator mai slab. Totuşi, Darling, liderul taberei împotriva independenţei, s-a arătat foarte ofensiv şi a dominat dezbaterea, potrivit unui sondaj realizat în finalul acesteia, la care 56% dintre cei intervievaţi au considerat prestaţia sa mai bună decât cea a lui Salmond (44%).

Un alt sondaj realizat de institutul ICM pentru ziarul The Guardian l-a prezentat ca învingător tot pe Alistair Darling, 47% dintre telespectatori afirmând că liderul campaniei ‘Better Together’ (‘Mai bine împreună’) a fost mai bun decât Alex Salmond, în favoarea căruia s-au pronunţat 37% dintre cei intervievaţi.

Chiar şi comentatorii din presa favorabilă independenţei au apreciat că premierul scoţian nu a reuşit să fie destul de convingător. ‘Nu cred că a fost cea mai bună seară pentru Alex Salmond’, a declarat comentatorul politic de la Sunday Herald, primul ziar care s-a pronunţat, în mai a.c., în favoarea independenţei. Ziarul Daily Record, favorabil rămânerii Scoţiei în Regatul Unit, a afirmat chiar că Darling l-a ‘rupt’ pe Salmond. Mai nuanţat, ziarul The Scotsman a apreciat că nu a existat vreun învingător.

Datele compilate de Financial Times, care a sintetizat toate sondajele, au arătat, la sfârşitul lunii trecute, că 48% din cei 4 milioane de alegători ar vota pentru rămânerea în Regatul Unit, iar 36% ar alege independenţa. O a doua dezbatere televizată este prevăzută pentru 25 august.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Locul bizar în care nicio busolă nu funcționează. I se mai spune și “al treilea pol magnetic al Pământului”
Capital.ro
Pierzi instant permisul auto. Se va da ordin UE, lege și în România: Nu se discută
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Turist român, păcălit de polițiștii turci. A plătit o taxă inexistentă
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Gratis pentru mii de proprietari de casă din România. Primesc și teren. Faci contract cu Primăria
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!