Premierul Victor Ponta a declarat, la România TV, că i-a transmis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, prin care îl anunţa că renunţă la pactul de coabitare cu acesta.
„Pactul de coabitare cu Traian Băsescu nu mai există! I-am scris deja lui Traian Băsescu să îl anunţ acest lucru. Denunţ pactul de coabitare, din moment ce Traian Băsescu a zis că totul a fost o păcăleală. Am de gând să respect toate atribuţiile preşedintelui României. Cred că preşedintele şi premierul trebuie să colaboreze„, a declarat Victor Ponta.
„Traian Băsescu i-a minţit pe liderii internaţionali. Băsescu este o epavă politică şi morală! În baza acelui acord, Traian Băsescu a semnat decretul prin care am fost desemnat a doua oară premier, de ce a spus că m-a păcălit? Este nebun, nu are nicio logică ce face! Partenerii internaţionali nu mai trăiesc din ce le zicea Traian Băsescu şi Monica Macovei. În 2014, România are o situaţie mai clară şi stabilă în faţa partenerilor internationali„, a mai spus premierul Victor Ponta.
„Declaraţiile lui Traian Băsescu legate de pactul de coabitare şi faptul că m-a păcălit nu vor rămâne fără urmări. Să fim realişti, câtă trecere mai are Traian Băsescu în faţa cuiva, când toată lumea ştie cum îşi termină mandatul? Din punct de vedere politic, Traian Băsescu este doar o epavă. Aştept ca Traian Băsescu să plece cât mai repede, pentru că are treabă la tribunal„, a precizat prim ministrul.
Citeşte şi: SCRISOAREA lui Victor Ponta pentru Traian Băsescu: Aţi semnat Pactul de coabitare cu rea credinţă
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că premierul Victor Ponta este un politician mai slab decât el, adăugând că acest lucru s-a văzut la momentul semnării pactului de coabitare. Întrebat de moderator dacă l-a păcălit pe Victor Ponta, preşedintele Traian Băsescu a răspuns: „Da, da, a fost un politician mai slab decât mine”.
„Eu eram cu spatele la zid după alegeri, cu majoritate de 70% care putea să nu discute cu mine. Slavă Domnului, pe lipsa de experienţă a lui Ponta am reuşit să semnez cu el acel celebru pact de coabitare. Da, a fost un politician mai slab decât mine. Am fost negociator mai bun decât el şi l-aţi văzut cum e în faţa mea… Şi l-aş ruga să nu mai insiste să dau toate întâlnirile pentru că va ieşi mai prost„, a spus Băsescu, marţi, la o emisiune la postul B1 TV.