Vestul Serbiei a fost lovit de inundaţii puternice. Mai multe drumuri s-au transformat în adevărate râuri, iar numeroase maşini au fost luate de puhoaie. Peste o sută de case, dar şi un spital, au fost inundate.
Situaţia este gravă şi în ţara vecină, Bosnia. În unele zone au căzut 120 de litri de precipitaţii pe petru pătrat în doar 14 ore. În mai multe localităţi din nord-vestul ţării a fost instituită starea de urgenţă.
Cele două ţări se confruntă din nou cu această problemă majoră la trei luni după cele mai grave inundaţii care au lovit Balcanii în mai bine de un secol. Bilanţul s-a ridicat la peste 80 de morţi şi peste 2 milioane de persoane afectate. Pagubele materiale au fost estimate la aproximativ 4 miliarde de euro.