Hillary Clinton îi REPROŞEAZĂ preşedintelui Barack Obama că SUA nu au INTERVENIT în Siria

Decizia SUA de a nu interveni la începutul războiului civil în Siria a fost un 'eşec', a declarat Hillary Clinton, fost secretar de stat în primul mandat al preşedintelui SUA, Barack Obama, relatează France Presse şi The Guardian, citate de Agerpres.
Iulian Tudor
11 aug. 2014, 06:37

Hillary Clinton i-a reproşat liderului de la Casa Albă că prin pasivitatea sa a lăsat un vid în Siria, care a fost 'umplut de jihadişti', neacordând ajutor militar opoziţiei anti-Assad. 'Lipsa de ajutor pentru construirea unei armate credibile cu cei care s-au aflat la originea manifestaţiilor împotriva (preşedintelui Bashar el) Assad - cu islamişti, laici şi cei care s-au aflat între ei - a generat un vid pe care jihadiştii l-au umplut astăzi', a declarat Clinton săptămânalului The Atlantic.

Acest interviu a fost realizat înainte ca preşedintele american să anunţe lovituri aeriene punctuale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Irak.

În acest interviu publicat duminică, Hillary Clinton i-a reproşat preşedintelui SUA absenţa unei doctrine adevărate în domeniul politicii externe, referindu-se la un slogan al lui Obama - 'Nu mai faceţi lucruri stupide'.

'Naţiunile mari au nevoie de linii directoare şi 'a nu face lucruri stupide' nu este un principiu călăuzitor', a remarcat Clinton, care s-a distanţat de politica externă promovată de actualul lider de la Casa Albă.

Citeşte şi Scenariu PARALIZANT: Cum ar putea începe Al 3-lea Război Mondial în 2014

Potrivit mai multor analişti politici, acestea sunt criticile cele mai severe formulate de Hillary Clinton la adresa lui Barack Obama de când a renunţat la postul de secretar de stat, în 2011, intervenind în contextul în care ea intenţionează să se prezinte la alegerile primare din Partidul Democrat în perspectiva prezidenţialelor din 2016.

'Unul dintre motivele pentru care sunt îngrijorată de ceea ce se petrece chiar acum în Orientul Mijlociu este capacitatea grupărilor jihadiste de a se răspândi, ceea ce ar putea afecta Europa şi Statele Unite', a declarat Clinton, ale cărei cuvinte şi argumente par să se alăture celor formulate de influenţi senatori republicani, precum John McCain sau Lindsey Graham.


'Grupările jihadiste deţin un teritoriu, dar ele nu vor rămâne acolo pentru totdeauna. Scopul lor este de a se extinde. Raţiunea lor de a fi este de a se opune Occidentului, cruciaţilor', a afirmat fostul secretar de stat american.



Ea a mai spus că a reflectat îndelung la conceptele de izolare (doctrina americană din perioada războiului rece pentru a opri expansiunea Uniunii Sovietice), de descurajare şi înfrângere.


În faţa ameninţărilor extremiştilor islamişti, Hillary Clinton a lăsat să se înţeleagă că America a reuşit atunci când a avut un plan general cu un scop clar, dând ca exemplu căderea Uniunii Sovietice şi a comunismului.

Hillary Clinton i-a reproşat liderului de la Casa Albă că prin pasivitatea sa a lăsat un vid în Siria, care a fost ‘umplut de jihadişti’, neacordând ajutor militar opoziţiei anti-Assad. ‘Lipsa de ajutor pentru construirea unei armate credibile cu cei care s-au aflat la originea manifestaţiilor împotriva (preşedintelui Bashar el) Assad – cu islamişti, laici şi cei care s-au aflat între ei – a generat un vid pe care jihadiştii l-au umplut astăzi’, a declarat Clinton săptămânalului The Atlantic.

Acest interviu a fost realizat înainte ca preşedintele american să anunţe lovituri aeriene punctuale împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Irak.

În acest interviu publicat duminică, Hillary Clinton i-a reproşat preşedintelui SUA absenţa unei doctrine adevărate în domeniul politicii externe, referindu-se la un slogan al lui Obama – ‘Nu mai faceţi lucruri stupide’.

‘Naţiunile mari au nevoie de linii directoare şi ‘a nu face lucruri stupide’ nu este un principiu călăuzitor’, a remarcat Clinton, care s-a distanţat de politica externă promovată de actualul lider de la Casa Albă.

Citeşte şi Scenariu PARALIZANT: Cum ar putea începe Al 3-lea Război Mondial în 2014

Potrivit mai multor analişti politici, acestea sunt criticile cele mai severe formulate de Hillary Clinton la adresa lui Barack Obama de când a renunţat la postul de secretar de stat, în 2011, intervenind în contextul în care ea intenţionează să se prezinte la alegerile primare din Partidul Democrat în perspectiva prezidenţialelor din 2016.

‘Unul dintre motivele pentru care sunt îngrijorată de ceea ce se petrece chiar acum în Orientul Mijlociu este capacitatea grupărilor jihadiste de a se răspândi, ceea ce ar putea afecta Europa şi Statele Unite’, a declarat Clinton, ale cărei cuvinte şi argumente par să se alăture celor formulate de influenţi senatori republicani, precum John McCain sau Lindsey Graham.

‘Grupările jihadiste deţin un teritoriu, dar ele nu vor rămâne acolo pentru totdeauna. Scopul lor este de a se extinde. Raţiunea lor de a fi este de a se opune Occidentului, cruciaţilor’, a afirmat fostul secretar de stat american.

Ea a mai spus că a reflectat îndelung la conceptele de izolare (doctrina americană din perioada războiului rece pentru a opri expansiunea Uniunii Sovietice), de descurajare şi înfrângere.

În faţa ameninţărilor extremiştilor islamişti, Hillary Clinton a lăsat să se înţeleagă că America a reuşit atunci când a avut un plan general cu un scop clar, dând ca exemplu căderea Uniunii Sovietice şi a comunismului.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
CEC Bank, anunț pentru milioane de români. A apărut opțiunea care le ușurează viața celor care au cont la bancă
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
Playtech.ro
Anunţul momentului despre VREMEA de Paşte! ANM a dat vestea pentru români
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Decizia care schimbă totul. Trump a făcut marele anunț
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Elevii care pot primi 300 de lei de la stat. Condițiile pentru a primi și subvenții de masă, cazare și transport
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Programul Rabla 2025. Noua valoare a voucherul pentru maşinile electrice. Ce se întâmplă cu cel pentru diesel
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”