Conform statisticii, în luna iunie s-a înregistrat naşterea a 16.098 copii, cu 894 mai mulţi decât în luna mai 2014, însă numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în iunie a fost de 19.284, cu 1.619 mai puţine decât în luna mai 2014.
Sporul natural a fost negativ în luna iunie, de 3.186 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna mai (5.699 persoane). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna iunie a fost de 141, în creştere faţă de luna mai (137 decedaţi sub 1 an).
Pe de altă parte, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna iunie 10.054 căsătorii, cu 666 mai puţine decât în luna mai, în timp ce prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat 2.201 divorţuri, cu 75 mai puţine decât în luna mai.
Comparativ cu luna iunie 2013, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 495 în luna iunie 2014, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 550 mai mic faţă de iunie 2013. Sporul natural a fost negativ în luna iunie 2014 (-3.186 persoane), la fel ca în luna iunie 2013 (-3.241 persoane). De asemenea, numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu doar doi mai mare decât în luna iunie 2013.
În luna analizată, numărul căsătoriilor a fost cu 2.102 mai mic decât în aceeaşi lună din anul precedent, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 55 mai puţine divorţuri în luna iunie 2014 decât în luna iunie 2013.
Datele privind fenomenele demografice s-au obţinut prin prelucrarea informaţiilor cuprinse în buletinele statistice de născuţi-vii, decese, căsătorii şi divorţuri întocmite de primăriile municipale, orăşeneşti şi comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă.
Statistica pentru anul 2013 este definitivă, în timp ce pentru anul 2014 este provizorie.