„E un an special pentru România, sunt 300 de ani de când se comemorează martiriul lui Constantin Brâncoveanu şi al fiilor săi. Împreună cu Patriarhia Română am încercat să sprijinim nu numai evenimentele de comemorare ci şi mai ales refacerea operelor lui Brâncoveanu. Inclusiv aici, în Dâmboviţa, este un palat care a fost construit în acea perioadă şi care are nevoie de sprijin pentru reconstrucţie. La fel am făcut cu toate bisericile care îl au ca şi ctitor pe Constantin Brâncoveanu şi cred că, în acest fel, putem să refacem o parte din tradiţia şi din valorile care definesc România şi cultura noastră”, a precizat Victor Ponta.
Premierul a fost prezent luni la manifestările prilejuite de sărbătorirea Sfântului Nifon, alături de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, parlamentari, oficialităţi locale şi câteva mii de credincioşi.
„M-am bucurat să pot participa la acest eveniment şi mulţumesc mitropolitului şi Consiliului Judeţean, Primăriei, tuturor celor care au făcut ca acest eveniment să aibă loc”, a mai spus premierul Victor Ponta.
Câteva mii de persoane sunt prezente la manifestările de sărbătorire a Sfântului Nifon de la Târgovişte. În cursul dimineţii a fost oficiată Sfânta Liturghie de arhiepiscopul şi mitropolitul Târgoviştei, Nifon, împreună cu alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. În faţa Catedralei Arhiepiscopale şi Mitropolitane din Târgovişte se va afla racla cu moaştele Sfântului Ierarh, la care credincioşii se vor putea închina pe parcursul întregii zile