Luni după-amiază, mai multe persoane au sunat la 112 pentru a anunţa că pe fundul unui canal de irigaţii în satul Cândeşti s-ar afla o maşină. Mai multe echipaje de poliţie şi pompieri au ajuns la locul indicat pentru a scoate maşina din apă. Intervenţia a durat mai mult de două ore. Din canal a fost scos un Jeep cu număr de înmatriculare din Anglia, iar în interior se afla cadavrul unui tânăr.
Potrivit anchetatorilor, tânărul care a fost găsit în Jeep-ul înmatriculat în Anglia se numea Cătălin Ionel Cojanu, în vârstă de 26 de ani, din localitatea Mânzăleşti, judeţul Buzău.
Conform aceloraşi anchetatori, în Jeep au mai fost găsiţi pantofi şi papuci de damă, iar geamurile din dreapta autovehicului, acolo unde se află volanul, erau sparte.
Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili cum a ajuns maşina în canal şi când s-a produs evenimentul. Din prime inforamţii, şoferul conducea cu viteză şi a pierdut controlul volanului într-o curbă. Anchetatorii nu exclud varianta ca la volan să se fi aflat altcineva.
Căutările au fost însă sistate, urmând a fi reluate marţi dimineaţă.
Potrivit contului său de pe o reţea de socializare, Cătălin Ionel Cojanu era stabilit cu familia în Anglia, fiind tatăl a doi copii mici, el fiind în concediu în România.