MISTER TOTAL. Un lac a apărut în mijlocul deşertului, în doar câteva săptămâni

În urmă cu câteva săptămâni, păstorii tunisieni au descoperit, în deşert, un lac despre care nu ştiau nimic. Nu există, până în prezent, nicio explicaţie general acceptată a modului în care a apărut lacul, dar localnicii profită deja de apa şi plaja apărute peste noapte, chiar dacă autorităţile spun că apa ar putea avea unele efecte nocive.
Alina Costache
12 aug. 2014, 13:59
MISTER TOTAL. Un lac a apărut în mijlocul deşertului, în doar câteva săptămâni

Apa lacului (pe care localnicii l-au numit Lac de Gafsa) era, la început, limpede şi de culoare albastru-turcoaz; ulterior, a devenit verzuie şi tulbure, datorită înmulţirii algelor, scrie descopera.ro.

Citeşte şi Imagini INCREDIBILE: Ce se întâmplă când o conductă de apă EXPLODEAZĂ în DEŞERT VIDEO

Autorităţile au avertizat că apa ar putea fi contaminată ori chiar radioactivă şi potenţial cancerigenă, deoarece în zonă există depozite de fosfaţi (ce pot fi uneori radioactivi), în regiunea Gafsa aflându-se una dintre cel mai mari exploatări de fosfaţi din Tunisia. Faptul că apa şi-a schimbat culoarea, datorită algelor, arată că ea este stagnantă, nu este împrospătată permanent, astfel încât în apă s-ar putea acumula substanţe periculoase.

Dar, în ciuda avertismentului, sute de tunisieni s-au grăbit să viziteze lacul şi să se scalde, bucuroşi să profite de „plaja” ivită peste noapte şi să se răcorească, scăpând de căldura de 40 grade Celsius.

Citeşte şi Fotografia ce-a impresionat LUMEA, cu băieţelul de 4 ani care a traversat SINGUR deşertul, e MANIPULARE

„Unii spun că e un miracol,  alţii cred că e un blestem”, a declarat jurnalistul Lakhdar Souid, pentru France 24.

Până în prezent nu există o explicaţie oficială a ivirii lacului; unii geologi cred că activitatea seismică ar fi determinat ridicarea spre suprafaţă a apelor din pânza freatică, dar nu toţi specialiştii sunt de acord cu această idee.

După spusele autorităţilor locale,  lacul ar putea avea un volum de un milion de metri cubi de apă; se întinde pe o suprafaţă de peste un hectar şi ar avea o adâncime de 10-18 metri.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
Taxă auto pentru mașinile mici, de până la 3,5 tone. Când va intra în vigoare în România
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Panică în sistemul bancar european. Tranzacțiile, suspendate
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
E oficial! Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze încă 3 luni, respectiv un an
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Veste uriașă pentru românii care l-au votat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Abdullah Öcalan cere dezarmarea PKK și dizolvarea grupului
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată