‘Răspunsul Comisiei Europene a fost că se recomandă, conform altor experienţe europene, ca statul român într-o formă sau alta, autoritate publică centrală – Guvern, sau autoritate publică locală – să deţină peste 51%. În ceea ce eu am propus şi se va face până la urmă, statul român – prin autoritate publică centrală – minister şi locală – primărie, va deţine chiar mai mult 65%. Iar restul trebuie listat la bursă. Adică 15% din ceea ce are ministerul, eu consider că trebuie să fie scos pe bursă pentru că în acest fel Portul Constanţa va putea să fie o companie transparentă, să atragă investiţii şi se va putea dezvolta. Acest lucru se va putea face după noiembrie căci până la alegeri, orice vrei să faci, Băsescu oricum este contra. Trebuie să scăpăm de această veşnică frână care este Traian Băsescu’, a afirmat Victor Ponta.
În prezent, Primăria Constanţa are 20% din acţiunile portului, Fondul Proprietatea – 20%, iar Ministerul Transporturilor – 60%. Primăria Constanţa a solicitat Guvernului modificarea structurii acţionariatului, astfel încât administraţia locală şi statul să deţină câte 33% din acţiuni şi 34% privaţii.
Această intenţie a fost intens criticată în ultimile luni de către o parte a operatorilor portuari privaţi şi sindicatelor lucrătorilor portuari, precum şi de către preşedintele Traian Băsescu şi formaţiuni politice ca PDL, PNL şi PMP.