„Sunt mulţumit că am venit aici, la Steaua. Este un pas înainte pentru cariera mea. Mi-am dorit să fiu aici şi sunt bucuros. Am avut şi alte oferte, dar cred că venirea la Steaua este un pas mai important pentru mine, Steaua joacă în Europa şi are un blazon mai mare. Îmi doresc să fiu sănătos şi să ajut echipa să câştige campionatul, Cupa României, Cupa Ligii şi să se califice în grupele Champions League”, a declarat Breeveld.
„Am venit în România cu gândul să fac acest pas şi sunt mulţumit că am ajuns unde am dorit să ajung”, a subliniat fostul jucător al echipei Pandurii Tg. Jiu.
Breeveld a efectuat marţi primul antrenament la Steaua şi a afirmat că dacă va juca în meciul de vineri, cu Pandurii, va uita prieteniile cu foştii săi colegi până după meci.
Nicandro Breeveld consideră că Steaua are ”şanse foarte bune” să treacă de Ludogoreţ. ”Steaua este o echipă mare şi trebuie să facem tot posibilul să ajungem în grupe”, a precizat noul mijlocaş al ”roş-albaştrilor”.
”Breeveld este un jucător pe care l-am dorit, pe care antrenorul l-a cunoscut ieri, la antrenament, un jucător de care Steaua are nevoie. Steaua este echipa de care Nicandro are nevoie, este pasul pe care cred că era necesar să-l facă şi chiar dacă negocierile au durat mai mult este bine că finalul a fost acesta şi el a semnat contract cu Steaua”, a afirmat, la rândul său, Valeriu Argăseală, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului.
Legat de transferurile făcute între Steaua şi Pandurii în ultimii ani (Chiricheş, Pintilii), Argăseală a adăugat cu umor: ”Facem în fiecare an un transfer de la Pandurii, este posibil ca la anul să vină Paul Anton la Steaua. Pleacă Breeveld la Ajax şi vine Anton”.
Conducătorul stelist s-a referit şi la iminenta plecare a fundaşului Florin Gardoş la Southampton: ”Southampton nu are în momentul acesta jucători pe linia de fund, Florin Gardoş este un jucător foarte bine pregătit pentru postul acesta, îşi doreşte să ajungă în campionatul Angliei şi cred că în momentul în care un antrenor te doreşte, echipa are nevoie de jucătorul respectiv, iar jucătorul are experienţă internaţională foarte mare, o valoare ridicată, cred că sunt îndeplinite condiţiile ca jucătorul să fie folosit meci de meci. Sper să finalizăm transferul imediat”.
Argăseală nu a exclus posibilitatea ca la Steaua să mai vină un atacant: ”Este posibil să vină Raul Rusescu, ne-am dorit să vină un atacant la echipă. Sunt negocieri cu Federico Piovaccari şi cu altcineva”.