Un român l-a antrenat pe Robin Williams pentru Ironman: El era Peter Pan!

Moartea actorului american Robin Williams a întristat lumea întreagă, însă în România, la Sibiu, l-a făcut pe fostul campion naţional de înot, instructorul Adrian Gînju, să plângă şi să spună că "a pierdut un prieten".
Filip Stan
14 aug. 2014, 10:51
Un român l-a antrenat pe Robin Williams pentru Ironman: El era Peter Pan!

Unul dintre puţinii români lăudaţi în paginile New York Times, The Wall Street Journal şi Forbes, instructorul de înot Adrian Gînju, fost component al echipei olimpice a României, s-a întâlnit prima dată cu Robin Williams în urmă cu şapte ani, când actorul se pregătea să participe la celebrul triatlon Ironman, o cursă care presupunea să ştii foarte bine să înoţi, să mergi cu bicicleta şi, desigur, să alergi la maraton.

„Eu sunt un prieten foarte bun cu Nelu Bălan, care are un restaurant pe Madison Avenue, în New York. Este unul dintre cele mai faimoase restaurante din lume, aici vin staruri de la Hollywood. Într-o dimineaţă, am fost să beau un cappucino şi acolo era şi Robin Williams, care, când îl vedeai, se ridica în picioare, nu contează cine eşti şi vine şi îţi spune ‘Bună ziua’. Ne aşezăm la masă şi, dintr-o vorbă în alta, îmi spune că vrea să participe la un triatlon. Trebuie să înoţi o milă, să mergi cu bicicleta, după care să şi alergi. El le ştia pe cele două din urmă, dar nu ştia cum să reziste, să înoate o milă”, a declarat Adrian Gînju, pentru Agerpres.

ROBIN WILLIAMS A MURIT. Scrisoarea de ADIO care spune totul despre SINUCIDEREA marelui actor

Instructorul de înot practic l-a antrenat pe Robin Williams pentru un altfel de rol, rolul de sportiv amator, din cursa Ironman. Şi într-un mod absolut ironic, omul care l-a învăţat pe celebrul actor să îşi controleze respiraţia în apă, să îşi îmbunătăţească stilul de a înota, acum este uimit de gestul celui supranumit „cel mai trist clovn al Hollywood-ului”.

Patru lecţii de înot cu fostul campion al României i-au fost suficiente lui Robin Williams pentru a face faţă cursei de la triatlon, dar mai ales pentru a lega o prietenie care dăinuie dincolo de moarte.

„Spunându-i ceea ce fac, că sunt specializat în tehnica respiraţiei şi îmbunătăţirea stilului de a înota, că fac toate stilurile de înot, el m-a întrebat dacă sunt disponibil să ia lecţii cu mine. I-am răspuns: ‘absolut’. Şi l-am întrebat, când începem. Mi-a răspuns că mâine dimineaţă. La şase dimineaţa a fost prezent la bazin. Prima şedinţă am încercat să ne acomodăm unul cu altul, că nu ne cunoşteam. A doua şedinţă am început să comunicăm. La a treia şedinţă eram high-five (bate palma – n.r.). La a patra şedinţă a înţeles tot ce i-am spus, a înotat două mile. După a patra şedinţă, i-am spus: Robin, au mai rămas şase şedinţe. Ce facem? Îţi dau banii înapoi? El mă plătise înainte. La care el a spus: Dacă mă mai întrebi o dată dacă să îmi dai banii înapoi, nu o să mai vorbesc cu tine niciodată. La care l-am întrebat totuşi cum să mă revanşez. Am mers înapoi la Nelu, la restaurant, şi am băut două sticle de Dom Perignon”, a povestit Adrian Gînju.

Detalii ULUITOARE despre moartea lui Robin Williams. Ce s-a întâmplat în casa actorului înainte să se sinucidă

După ce a terminat cursa cu bine, Robin Williams a venit la Adrian Gînju şi i-a mulţumit că l-a ajutat.

Experienţa cu „elevul” Robin Williams este de neuitat pentru instructorul român.

„Robin ştia să înoate, el vroia să termine cursa cu bine, nu să o câştige. Când mi-a mulţumit, mi-a zis ceva ce mi-a dat de gândit. Ai un talent extraordinar, dar nu e suficient să ai doar asta. Trebuie să dai mai departe. Ştii care e secretul? Dacă o dată sau de mai multe ori faci ceva bun pentru semenul tău, fără să aştepţi nimic ca recompensă, o să te simţi atât de liniştit că ai făcut ceva. Îţi promit că o să fie bine”, a mărturisit Adrian Gînju, vizibil emoţionat.

Brusc, el şi-a amintit cum a ajuns să îl cunoască pe Robin Williams.

„Un bun prieten din Bucureşti, curier pe bicicletă, mi-a dăruit prima dată când ne-am cunoscut un cd cu două remarcabile filme ale lui Robin Williams: ‘Regele pescar’ şi ‘Patch Adams’. Recunosc, am văzut şi revăzut de câteva zeci de ori filmul ‘Regele pescar’. Nu aş putea uita niciodată secvenţele cu Robin Williams din ‘Regele pescar’, în care acesta dă lecţii despre prietenie şi dragoste de viaţă şi oameni”, a spus Adrian Gînju.

Potrivit acestuia, a fost „un om foarte inteligent, un om foarte educat, echilibrat şi în acelaşi timp foarte bine coordonat, putea să înveţe foarte uşor”.

Robin Williams şi-a descărcat sufletul în faţa unui român. Vezi ce spunea marele actor în urma cu puţin timp

„Avea o ureche muzicală extraordinară, putea să imite pe oricine în câteva secunde, după ce îl auzea. Un adevărat talent. Nu e un talent, e un geniu, în branşa lui”, a accentuat instructorul de înot.

Întrebat dacă l-a mai văzut pe Robin Williams după ce l-a învăţat să înoate profesionist, Adrian Gînju a răspuns zâmbind: „Mi-a rămas un prieten. De câte ori ne mai vedeam, am rămas high-five. Un prieten adevărat, simţi asta şi nu trebuie să te vezi zilnic. Ştii că e acolo pe veci, că nu se schimbă. Un om foarte generos, un talent deosebit”.

Ultima dată când au băut împreună un capuccino, desigur tot la Nelu, pe Madison Avenue, a fost ziua în care Adrian şi Robin erau la o masă, iar la o altă masă erau patru măicuţe. „Nelu îmi spune că trebuie să plece şi să am grijă ca măicuţele să mănânce gratis, totul fiind din partea casei. M-a lăsat cu Robin Williams şi cu măicuţele. Asta era la ora 11.00. Eu am vorbit cu Nelu româneşte, Robin nu a înţeles. Măicuţele au mâncat Angel Hair Pasta şi au băut câte două pahare cu vin. Eu am uitat, a venit ospătarul şi le-a adus nota de plată. Nota era de vreo 300 de dolari. S-au uitat la nota de plată. Robin Williams, cu toate că era cu spatele la ele, nu văzuse când a venit nota de plată, a simţit ceva şi m-a întprebat: ce se întâmplă? I-am ovestit că am uitat să-i spun ospătarului să nu le ceară bani măicuţelor, la care el a zis să stau liniştit. S-a ridicat în picioare, s-a dus la ele şi le-a spus: sunteţi invitatele mele. Şi le-a plătit nota de plată”, a povestit Adrian Gînju.

El este mirat şi astăzi cum Robin, fără să ştie româneşte, să înţeleagă ce i-a spus lui Nelu, fără să le vadă pe măicuţe îngrijorate de nota de plată pe care nu şi-o puteau permite, le-a ajutat într-un mod atât de simplu. „A fost un om desăvârşit. Peter Pan”, exclamă Adrian Gînju.

Instructorul de înot a spus că Robin Williams a concurat la acel triatlon, la proba de ciclism, cu o bicicletă de 10.000 de dolari, făcută special pentru el.

„Nu contează ce am eu, eu ăsta sunt. Eu lucrez ca să trăiesc, nu trăiesc ca să lucrez. Dar nici măcar nu lucrez. Asta e firea mea. Mi-a zis: urmăreşte-ţi instinctul, fă ce îţi dictează inima şi sufletul, fă-ţi datoria. A fost un om fantastic. Am fost bulversat şi am plâns când am auzit că nu mai e”, a mărturisit Adrian Gînju.

Unul dintre cei mai căutaţi instructori de înot de la Baia Populară Sibiu, Adrian Gînju îi învaţă atât pe copii, dar mai ales pe adulţi. Este specialist în tehnica respiraţiei în apă. Practic, el îi învaţă pe adulţi să îşi învingă frica de apă. Pentru cei care ştiu să înoate, Adrian Gînju este cel care îi ajută să îşi perfecţioneze toate stilurile de înot. Asta a făcut şi în SUA, cu mulţi oameni, inclusiv câteva vedete sau copiii lor, cum a fost cazul Madonnei care şi-a lăsat copiii pe mâna instructorului român.

Actorul american Robin Williams, unul dintre cei mai străluciţi ai generaţiei sale, laureat al unui Oscar pentru ‘Good Will Hunting’, a decedat luni, la domiciliul său.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
Bancnotele româneşti din 1999 care se vând acum cu zeci de mii de lei. Verifică seria şi vezi dacă ai o mică avere în casă!
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Schimbare radicală a vremii. E vizat și Bucureștiul. Alerte noi de la ANM
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai