E jenant să stai toată vara cu o pată mare de transpiraţie la subraţ, mai ales că şi mirosul e greu de ţinut sub control. Dr. Oz îţi recomandă să începi lupta contra transpiraţiei respectând regulile de igienă deja cunoscute: spălarea şi epilarea zonelor cu probleme.
Apoi ai nevoie de un deodorant cu o concentraţie mai mare de substanţă activă, hidroxid de aluminiu sau clorură de aluminiu. Dr. Oz recomandă Dry Sol (149 lei) sau Certain Dri (89 lei), cu 20% respectiv 12% substanţă activă. Dar la noi se mai găsesc şia lte produse la fel de concentrate, de exemplu Odaban Spray (90 lei)care conţine de asemenea 20% clorură de aluminiu.
Cum foloseşti antiperspirantele puternice
„Pot fi aplicate trei seri pe săptămână, înainte de culcare, apoi se spală dimineaţa. Când încep să funcţioneze se pot aplica de două ori pe săptămână, fiind de asemenea spălate dimineaţa, timp de trei până la şase luni”, explică dr. Oz. După cele trei-şase luni, vei putea renunţa la produs timp de jumătate de an fără să revină transpiraţia excesivă, apoi repeţi ciclul.
Citeşte continuarea pe Unica.ro