Scutaru (PNL): Zgonea e obligat să dea un răspuns privind convocarea sesiunii extraordinare

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, critică lipsa de răspuns a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cu privire la solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, transmite Agerpres.
Filip Stan
14 aug. 2014, 13:49
Scutaru (PNL): Zgonea e obligat să dea un răspuns privind convocarea sesiunii extraordinare

‘Este inadmisibil ca preşedintele Camerei Deputaţilor, dl Valeriu Zgonea, să nu dea un răspuns public la solicitarea de convocare a unei sesiuni extraordinare formulate de 136 de deputaţi’, spune Scutaru într-un comunicat de presă.

Liberalul subliniază că, potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, articolul 84, alineatul 4, convocarea pentru o sesiune extraordinară se face de către preşedintele Camerei.

Liberalul arată că, în condiţiile în care a fost respectat numărul de semnături necesare pentru convocare şi s-a precizat subiectul de dezbatere, toate prevederile au fost îndeplinite pentru declanşarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor.

Liderul deputaţilor PNL mai arată că preşedintele Camerei este obligat să dea un răspuns solicitării de convocare a sesiunii extraordinare.

‘Faptul că, pe surse, PSD dă informaţii că ar dori o sesiune extraordinară pe 25 august nu suplineşte obligaţia preşedintelui Camerei de a avea un răspuns la solicitarea formulată de către noi, în mod regulamentar. PSD dă dovadă de atitudine duplicitară şi arată că, de fapt, prin asemenea tergiversări nu-şi doreşte introducerea CAS de la 1 octombrie, în condiţiile în care încasările la buget sunt din ce în ce mai mici. Când inclusiv statisticile oficiale arată eşecul politicilor economice şi fiscale ale Guvernului Ponta, nu înţeleg de ce PSD amână adoptarea unei măsuri fiscale necesare pentru mediul de afaceri. Cred că Victor Ponta ar trebui să se gândească mai bine la soluţii pentru economia ţării, şi nu cum îl va graţia pe Dan Voiculescu în cazul în care va ajunge preşedintele României’, conchide George Scutaru.

Parlamentarii Alianţei Creştin Liberale împreună cu cei ai altor formaţiuni politice şi neafiliaţi au depus miercuri semnăturile necesare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Senatului şi a unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor având ca temă dezbaterea legii privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cum se plantează, de fapt, trandafirii fără rădăcini. Sfaturi de la cei mai buni grădinari
Capital.ro
Traian Băsescu cutremură România. Motivul pentru care s-au anulat alegerile în România
Playtech.ro
Ce să plantezi lângă ardeiul gras ca să obții o recoltă dublă. Trucul simplu pe care îl aplică adesea grădinarii cu experiență
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Momentul în care un soldat rus este lichidat, înainte să execută un asalt sinucigaș cu o mină în brațe
wowbiz.ro
"Baie de sânge" Bursele, în cădere liberă după tsunami-ul declanșat de tarifele lui Trump
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Pericol deasupra României. Toxicitate extremă de la Cernobîl
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Miss Europa a murit după ce a fost spulberată de o mașină! Aceasta a fost fugărită de polițiști înainte de a se stinge din viață
Cancan.ro
Cele mai OBRAZNICE apariții în mall! Vedetele s-au mulat de tot și le-au arătat bărbaților TOT. Recunoști cine sunt posesoarele din imagine?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit cel mai mare artist. O lume întreagă e in doliu: Talentul și pasiunea pentru muzică au fost de neegalat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Bunica mi-a arătat cum să albesc hainele albe fără a folosi substanțe chimice. Este una dintre cele mai ușoare și accesibile metode.
MediaFlux
Președintele Ilie Bolojan a promulgat legea! Se întâmplă chiar în a treia săptămână din luna mai
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Divorț în stil oltenesc. A „semnat“ actele de divorț cu cuțitul și a ajuns în arestul IPJ Dolj