FENOMENE METEO EXTREME: Ninsoare şi lapoviţă în mijlocul verii în România VIDEO

Răcirea accentuată a vremii din ultimele 24 de ore a adus şi prima ninsoare. Pe Vârful Omu a nins, ninsoare ce s-a transformat ulterior în lapoviţă. Acolo s-a înregistrat o temperatură de numai un grad Celsius.
Filip Stan
17 aug. 2014, 09:45
FENOMENE METEO EXTREME: Ninsoare şi lapoviţă în mijlocul verii în România VIDEO

Potrivit meteorologilor răcirea subită a vremii la munte a devenit evidentă încă de sâmbătă când au fost înregistrate numai 10°C. Pe de altă parte, fenomenul nu este ieşit din comun pentru zona Carpaţilor Meridionali întrucât ultima ninsoare în Munţii Bucegi se înregistrează în jur de 31 iulie, iar prima din sezonul rece pe 16 august.

Duminică vremea continuă să se răcorească, mai cu seama în regiunile extracarpatice, astfel că temperaturile vor fi mai mai coborâte decât în mod normal pentru mijlocul lunii august în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor situa între 20 de grade în depresiuni şi 28-29 de grade în sud-est. În sud, sud-est şi la munte vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi local intensificări ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp şi izolat, mai ales în Lunca Dunării şi în zona litoralului, 30 l/mp. În restul teritoriului va predomina soarele, iar ploile vor fi izolate.

PROGNOZA METEO pe trei zile: Începând de duminică, vara îşi pierde din putere

Duminică se răcoreşte şi în Capitală, mai mult decât ar fi normal, astfel că peste zi temperatura abia dacă atinge 25 de grade. Nori ameninţători acoperă cerul din când în când şi plouă cu tunete şi fulgere, iar vântul este şi el destul de agitat.

Săptămâna viitoare începe cu vreme bună, soare şi doar izolat, în sudul ţării şi la munte, vor mai fi posibile ploi slabe, de scurtă durată. Vântul rămâne mai intens în sudul Moldovei, Bărăgan şi Dobrogea, iar temperaturile încep să crească uşor. Vor fi maxime de la 23 de grade, izolat, în Maramureş şi în estul Transilvaniei până la 29 de grade local în Muntenia şi Dobrogea.

INFORMARE METEOROLOGICĂ de PLOI, GRINDINĂ şi VÂNT

Luni, vremea va fi frumoasă şi în Capitală, unde va fi soare şi doar câteva adieri ale vântului. Temperaturile se apropie de normalul perioadei, cu cele 28/29 de grade pe care le vor strânge termometrele în orele amiezii

Marți, vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Aproape niciun nor nu se arată pe cer, iar vântul este destul de liniştit. Sunt anunţate maxime termice de la 26 de grade în nord şi centru, până la 32 de grade în extremitatea de sud a ţării.

Marți vremea va rămâne frumoasă şi în Capitală, cu soare din belşug, vânt domol şi 30-31 de grade la umbră în orele amiezii.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Orașul important din UE care a devenit plin de șerpi și șobolani. E vizitat de foarte mulți români
Capital.ro
Un milion de români pot fi chemați în armată. Bărbații cu vârste între 20 și 35 de ani sunt obligați
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
Șeful Casei de Pensii face un anunț IMPORTANT. Promisiunile încep să curgă de anul viitor!
Adevarul
Cine sunt cei doi britanici condamnați la închisoare după ce au atacat mașina unor români în Hull. Dezvăluiri incendiare din sala de judecată
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Cum ne detectează țânțarii mirosul. Descoperirile specialiștilor
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
Ea e Cătălina Iacob, tânăra care a murit în Brâna Aeriană din Munţii Bucegi. Iubea traseele montane şi urşii
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a fost găsit. Martorii de pe plajă fac declarații cutremurătoare: „A strigat după ajutor”
Capital.ro
Valabilitatea permisului de conducere va fi redusă! Anunț pentru cei care au categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Lacul Comana, afectat grav de secetă: Efectele schimbărilor climatice sunt tot mai vizibile
MediaFlux
Cum îți dai seama dacă PENISIA a fost RECALCULATĂ GREȘIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...