O femeie de 39 de ani din Topraisar, judeţul Constanţa, este bănuită că şi-a aruncat nou-născutul într-o hazna. Ea a sunat la ambulanţă şi a spus că are hemorgie puternică. A fost transportată la Spitalul Judeţean Constanţa, iar în urma investigaţiilor medicii au constatat că aceasta a avut o sarcină. Au sunat imediat la poliţie.
Potrivit România TV, oamenii legii au mers la casa femeii şi au găsit nou-născutul mort în hazna.
„Fata nu si-a dat seama că este însărcinată, este si bolnavă, are fibrom. Nu si-a dat seama ca e insarcinata, S-a dus la baie, a pocnit-o hemoragia si când a constatat… A luat-o cu lesin, am sunat la ambulantă”, a povestit un bărbat care locuieşte în aceeaşi curte cu femeia.
Vecinii nu o cred în stare pe femeie să-şi arunce copilul.
„Nu cred asa ceva. Are două fete si nu cred asa ceva. Sunt o familie de oameni linistiti. Eu nu cred ca ar face asa ceva, sa arunce un copil la hazna, nu cred”, a spus un vecin.
Deşi a recunoscut în faţa poliţiştilor că a fost gravidă, femeia le-a spus că nu ştia că a pierdut copilul. După rezultatele necropsiei, doctorii vor stabili dacă bebeluşul s-a născut viu sau mort, iar femeia ar putea fi acuzată de pruncucidere.