Iurie Leancă: Asocierea Republicii Moldova cu UE nu înseamnă renunţarea la neutralitate

Asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană nu are nimic în comun cu renunţarea la neutralitate, consideră premierul Iurie Leancă, pledând pentru menţinerea acestui statut al republicii, într-un interviu acordat luni postului de televiziune BBC, citat marţi de agenţia de presă, potrivit Agerpres.
Alina Costache
19 aug. 2014, 08:57
Iurie Leancă: Asocierea Republicii Moldova cu UE nu înseamnă renunţarea la neutralitate

Asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană nu are nimic în comun cu renunţarea la neutralitate, consideră premierul Iurie Leancă, pledând pentru menţinerea acestui statut al republicii.

Faptul că vom deveni membri ai UE – şi încă avem mult până la acel moment – nu înseamnă că trebuie să ne schimbăm statutul de neutralitate. Nu are nicio legătură‘, a reiterat Leancă.

În opinia sa, ‘neutralitatea nu este o garanţie, ci o necesitate, care ar putea aduce stabilitate, predictibilitate şi securitate ţării’.

În interviu, Iurie Leancă a încercat să demonteze temerile exprimate de Moscova prin vocea vicepremierului său Dmitri Rogozin, care a spus că, odată cu semnarea Acordului de asociere cu UE, Republica Moldova ‘îşi va schimba fundamental statutul de neutralitate, iar pentru Moscova aceasta este inacceptabil‘.

‘Dmitri Rogozin declară multe lucruri şi una dintre problemele pe care le am e faptul că acesta discută cu noi prin intermediul unui cont de Facebook sau Twitter. Prefer şi mereu am preferat să am o comunicare directă, un dialog, un schimb de opinii’, a spus Leancă.

Premierul moldovean a menţionat că, dacă Rogozin este cu adevărat ‘mare fan al neutralităţii noastre, el ar trebui să ne ajute să scăpăm de Armata a 14-a din Transnistria’. Cu toate acestea, Leancă a admis că Rusia ‘are un rol important, a fost, este şi va fi un partener important în eforturile’ comune ale Republicii Moldova cu Ucraina, UE, SUA şi OSCE în găsirea unei soluţii politice la conflictul transnistrean.

El a mai spus că unele declaraţii ale lui Rogozin în privinţa Moldovei şi Transnistriei sunt ‘ofensatoare şi neconstructive’. ‘Nu zic să ignorăm sau să neglijăm ceea ce zice domnul Rogozin. Dar încercăm să facem tot posibilul. În primul rând, încercăm să nu dăm colegilor noştri ruşi motive pentru o înrăutăţire a situaţiei. Vrem să susţinem un dialog politic foarte activ. Vrem să se dezvolte comerţul bilateral. Cred că integrarea în UE ne va face mult mai previzibili, mai stabili şi mult mai siguri — lucru care serveşte nu doar intereselor noastre sau ale UE, dar şi relaţiilor noastre cu Estul’, a subliniat primul ministru de la Chişinău.

Într-o replică pe contul său de Facebook, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a lansat luni seara un atac dur la adresa premierului Republicii Moldova. ‘Nu sunt un fan al neutralităţii moldoveneşti şi nici al Moldovei în sine’, scrie acesta, indicând că ‘are propria patrie pe care o iubeşte’. ‘Faţă de poporul moldovean am o atitudine respectuoasă, însă faţă de autorităţile de la Chişinău mai sunt, cum se spune, unele întrebări’, adaugă el.

Cât despre declaraţiile premierului Leancă, Rogozin scrie că şeful executivului de la Chişinău ar fi trebuit să dea dovadă de mai mult respect faţă de Rusia şi reprezentanţii săi. ‘Cel puţin din simple considerente pragmatice’, spune el.

Relaţiile dintre vicepremierul Dmitri Rogozin, emisarul preşedintelui rus Vladimir Putin pentru Transnistria, şi autorităţile moldovene sunt destul de tensionate în ultimul timp, în urma mai multor luări de poziţie, considerate denigratoare de către Chişinău.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Zodiile care devin bogate până la finalul lunii iulie. Au parte de măriri de salariu și câștiguri neașteptate
Capital.ro
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24 de ore
Playtech.ro
Wow! Cum arată Prințul George la 11 ani. E leit tatălui său, William
DailyBusiness
A nins ca în luna decembrie în unele stațiuni
Adevarul
Unul dintre cele mai mari spitale din România în pericol de colaps. Deficitul de personal este de 1.000 de persoane, iar radiologia abia mai funcționează
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Filmul care s-a dovedit un eșec colosal. Investițiile au fost colosale
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Noi TESTE pentru șoferii din România. Ce analize sunt obligați să facă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Un bărbat atacat de urs în Sântioana, județul Bistrița-Năsăud
MediaFlux
Cine va fi VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR la nivel MONDIAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!