Ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, află astăzi dacă va fi cercetat în arest la domiciliu. Dacă va fi pus în libertate, are cu obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuieşte, situat în oraş Drăgăneşti – Olt fără permisiunea judecătorului de cameră preliminară care a dispus măsura, a instanţei de judecată sau a organului judiciar, în faţa căruia se află cauza.
Pe durata arestului la domiciliu, Marius Constantin trebuie să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară, a instanţei de judecată sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza, ori de câte ori este chemat, să nu comunice cu persoana vătămată Mircea Băsescu, cu martorul Căpăţână Marian-Adrian, cu membrii familiilor persoanei vătămate şi membrii familiei martorului, să nu comunice cu toate aceste categorii de persoane direct sau indirect, pe nici o cale.
Marius Constantin a cerut să iasă din puşcărie pentru că soţia lui abia a născut şi are în grijă 2 copii şi 3 fraţi minori.
Sechestru pe palatele lui Bercea Mondial, în dosarul de evaziune de 6 milioane de euro
La începutul lunii august, Izaura, fiica lui Bercea Mondial, a născut o fetiţă. Este cel de-al doilea copil al Izaurei.
Pe de altă parte, avocatul familiei a anunţat la Constanţa că Bercea Mondial vrea să facă un nou denunţ, în baza unor noi înregistrări.